Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între niște tâlhari care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat și l-au lăsat aproape mort. Luca 10:30

Este greu de imaginat ce porniri sălbatice se pot manifesta în cazul unui jaf la drumul mare. Acest delict nu este numai furt calificat, ci și violență extremă, de multe ori gratuită, care poate fi chiar cauzatoare de moarte dacă nu chiar tentativă de omor. Jaful este o agresiune săvârșită de o persoană sau un grup de persoane care se organizează și acționează în scopul deposedării de bunuri cu ajutorul impunerii superiorității de forțe asupra unei persoane sau grup de persoane copleșite din punct de vedere al posibilității de apărare și autoprotecție. În cele mai multe țări civilizate asemenea acte sunt pedepsite aspru de legi, iar făptașii sunt de obicei încarcerați pentru o vreme. La răstignirea lui Isus, doi asemenea tâlhari au fost pedepsiți cu moartea, de o parte și de cealaltă a crucii lui Hristos.

Un asemenea act criminal cum este jaful la drumul mare a fost folosit de Învățătorul oamenilor pentru a ilustra realitățile privitoare la Împărăția cerurilor. Din nefericire, cei doi călători de seamă care treceau pe același drum cu nefericita victimă a jafului, nu au primit o notă de trecere cu privire la comportamentul, poziția lor socială și instituția de care aparțineau. Biserica nu a fost lăudată pentru intervenția necesară în asemenea cazuri. În schimb, un samaritean, pe care ascultătorii Învățătorului îl disprețuiau, a dovedit adevărata iubire de oameni și și-a pus interesele personale în joc pentru a ajuta victima. Mai mult decât atât, samariteanul și-a asumat răspunderea pentru restabilirea completă a victimei.

Morala nu este greu de identificat. Probleme apar la aplicarea ei în viața practică. Noi îi avem în grijă pe cei mai neînsemnați frați ai Învățătorului. Întrucât El Însuși este Marele Samaritean milos, care S-a îndurat de noi, și noi suntem datori să ne îndurăm unii de alții.

Doamne, apără-mă de răutatea diavolului și dă-mi puterea și dragostea de care am nevoie pentru a îngriji de cei care au fost victimele jafului său. Amin!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *