Atunci , Isus i-a zis: „Pune-ți sabia la locul ei, căci toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri.” Matei 26:52

Sabia nu este un simplu obiect neutru pe care să-l întrebuințăm în viața de fiecare zi. Este o deosebire mare între o sabie și o macetă. Sabia este o armă. Nu oricine este autorizat să poarte o armă. Iar cine este învrednicit să poarte sabia are și o misiune care presupune anumite riscuri mai mult sau mai puțin asumate. Dar ele rămân riscuri. Sabia este arma din dotarea celor chemați să mențină ordinea socială sau să apere teritoriul patriei. În al doilea caz, este vorba despre armată, cuvânt din aceeași familie cu arma.

Sabia este un simbol al războiului sau cel puțin al confruntării armate, adică având arma în mână și făcând uz de ea. Când un combatant folosește arma, mai mult ca sigur cineva din partea cealaltă, aflat în direcția de bătaie a armei, va avea de suferit sau poate chiar va muri. Confruntarea presupune că se trage din ambele părți, iar pierderile vor fi și de o parte și de cealaltă. Aceasta vrea să spună Învățătorul când zice că cine scoate sabia va pieri de sabie.

Eu prefer sabia Duhului. Am dreptul de port-armă asupra acestei unelte de nimicire a răului din mine, în primul rând. Și acțiunea aceasta trebuie să ducă până la moartea completă a eului. Apoi, am ordin de luptă să corectez răul din viața celorlalți. Trebuie s-o fac cu dragoste și compasiune, cu înțelegere și respect. Sabia Duhului lucrează ca o armă inteligentă. Își alege singură ținta, o reperează după căldura sufletească și disponibilitatea de a se lăsa atinsă de Duhul. Apoi o urmărește până la atingerea finală, prin care viața cea nouă este făcută posibilă.

Sabia Duhului poate produce și răni, de aceea merg în mod regulat la cursuri de instrucția focului, unde învăț să-i iubesc pe oameni așa cum sunt ei și să-i expun Duhului, fără să-I impun Duhului ce să facă. V-am spus că această sabie este o armă inteligentă, și încă una sublimă. De aceea o mânuiesc responsabil și cu discernământ. Iar când nu știu ce și cum să fac, să nu am nicio grijă. Știe Duhul mai bine. Sigur, ar mai fi de spus ceva despre Marea Luptă, dar mă opresc aici.

Doamne, când iau sabia Ta și tot echipamentul de luptă, fă-mă să înțeleg bine ordinele Tale, pentru a proceda strict în concordanță cu ceea ce dorești de la mine. Amin!

 

 

Imagine de azboomer de la Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *