7 iulie – Calamitate

Rugați-vă Domnului să depărteze broaștele de la mine și de la poporul meu, și am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului. Exodul 8:8

Invazia de broaște în zona locuită de egipteni era o calamitate naturală și nu prea. Mai mult, aceasta era o calamitate supranaturală. O calamitate naturală este atunci când elementele naturii nu mai pot fi controlate și incomodează sau pun în pericol desfășurarea normală a vieții umane. Invazia de broaște a fost un fenomen prevestit și determinat de Moise și Aaron care, la rândul lor, erau în legătură nemijlocită cu Dumnezeul lor.

Viața planetei a fost continuu afectată de diverse calamități produse mai mult sau mai puțin de mâna omului. Calamitățile care au lovit Egiptul din vremea Exodului au o semnificație aparte. Ele constituiau judecăți divine îndreptate împotriva faraonului care nu dorea să-i elibereze pe evreii captivi. Ei locuiau acolo de mai bine de două secole, de pe vremea unei dinastii favorabile lor. Dar când dinastiile s-au schimbat, poporul privilegiat din Goșen și-a pierdut independența și privilegiile. Vajnicii crescători de animale au fost luați cu forța să producă materiale de construcții pentru proiectele faraonice.

Moise și Aaron au fost delegați de Dumnezeu să poarte negocierile eliberării și restaurării poporului ales. Ei au fost dotați de Dumnezeu cu capacitatea de a folosi elementele naturii ca argumente pentru convingerea faraonului. A fost nevoie de o serie completă de zece reprize până când cazul să fie rezolvat.

Acest element este regăsit în cartea Apocalipsa cu o funcție asemănătoare. Dumnezeu Își asumă dreptul de a-Și demonstra suveranitatea asupra elementelor naturii pentru a demonstra legitimitatea închinării cuvenite Lui ca Proprietar și Producător. Alte calamități care lovesc în continuare pământul poartă un mesaj complex, începând de la dezlănțuirea forțelor oarbe stârnite de Satana și atribuirea pierderilor mâniei lui Dumnezeu și până la expresia intenționată a judecăților corectoare ale lui Dumnezeu.

Doamne, în caz de calamitate am nevoie de protecția Ta cu care vreau să mă familiarizez de pe acum. Îți mulțumesc mult. Amin!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *