361 – Sacru

Nu te apropia de locul acesta: scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt. Exodul 3:5

Sacrul și profanul se află permanent într-o distribuție diferențiată pentru a nu crea confuzie pentru percepția și comportamentul nostru. Istoria sfântă ne aduce o mulțime de argumente în favoarea respectului și reverenței cu care se cuvine să fie tratate lucrurile și locurile sfinte. Ele se cer să fie tratate cu cea mai atentă grijă și venerație de care ființa noastră este în stare.

Apropierea lui Moise de rugul aprins era ocazia în care trebuia să facă distincție între pământul comun și pământul sfânt, iar comportamentul său trebuia să marcheze această diferență. Indicația divină era ca Moise să se descalțe și să stea în locul sfânt cu picioarele goale. Este bine cunoscută sensibilitatea orientală față de gradul avansat de necurăție a tălpilor picioarelor. Încălțămintea sa, care acumulase toată mizeria deșertului, trebuia pusă deoparte pentru ca Moise să stea în atingere cu locul sfânt în mod nemijlocit și vulnerabil.

Este interesant că locul sfânt de această dată nu era construit din materiale nobile sau prețioase. Locul prezenței din Templul lui Dumnezeu era confecționat din lemn de salcâm acoperit cu aur abundent și masiv, dar aici locul sfânt era asigurat de un tufiș umil înnobilat de focul divin. Lecția care se desprinde de aici este cât se poate de evidentă. Omenescul slab și nedesăvârșit poate fi sfințit de umbrirea Ființei divine.

Doamne, coboară și peste tufișul deșert al sufletului meu flacăra sfințitoare a prezenței Tale prin care să fie îndepărtate toate impuritățile omenescului și decăderii. Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *