„Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” Luca 23:42
Pentru Isus, în agonia Sa pe cruce, a venit o rază de mângâiere. A fost rugăciunea tâlharului pocăit. Amândoi tâlharii, care au fost crucificaţi cu Domnul Hristos, mai întâi şi-au bătut joc de El; unul dintre ei, cu cât suferea mai mult, cu atât era mai disperat şi mai batjocoritor.
Dar nu aşa au stat lucrurile cu tovarăşul său. Acest om nu era un criminal împietrit; fusese dus pe căi păcătoase de tovărăşii rele, dar era mai puţin vinovat decât mulţi dintre aceia care stăteau lângă cruce şi îşi băteau joc de Mântuitorul. El Îl văzuse pe Isus şi-L ascultase, fusese convins de învăţăturile Lui, dar fusese îndepărtat de la El de către preoţi şi conducători. Căutând să-şi înăbuşe convingerile, el se cufundase din ce în ce mai adânc în păcat, până când a fost arestat, judecat ca un criminal şi condamnat să moară pe cruce.
În sala de judecată şi pe drumul spre Golgota, fusese în tovărăşia Domnului Hristos. Îl auzise pe Pilat declarând: „Nu găsesc nici o vină în El.” (Ioan 19, 4.) El reţinuse comportarea Lui dumnezeiască şi iertarea plină de milă acordată chinuitorilor Săi. Pe cruce, a văzut pe mulţi aşa-zişi mari oameni ai religiei scoţând limba cu dispreţ şi bătându-şi joc de Domnul Hristos. El i-a văzut clătinând din cap. A auzit cuvintele mustrătoare repetate de tovarăşul său de vinovăţie: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!”
Printre trecători a auzit pe mulţi luându-I apărarea Domnului Hristos. I-a auzit repetând cuvintele Sale şi povestind lucrările Sale. Din nou a pus stăpânire pe el convingerea că acesta este Hristosul… Iar acum, aşa cum era în totul mânjit de păcat, istoria vieţii sale se apropia de încheiere: „Pentru noi este drept”, suspină el, „căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut nici un rău”…
Acum au început să apară gânduri duioase. El îşi reaminti de tot ceea ce a auzit despre Domnul Hristos, cum Acesta i-a vindecat pe bolnavi şi le-a iertat păcatele… Duhul Sfânt îi lumină mintea şi, puţin câte puţin, lanţul dovezilor se legă. În Domnul Isus, zdrobit, batjocorit şi atârnând pe cruce, el a văzut pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Nădejdea era amestecată cu durerea în glasul său, când sufletul neajutorat şi muribund se sprijini pe un Mântuitor care era pe moarte. „Doamne, adu-ţi aminte de mine”, strigă el, „când vei veni în Împărăţia Ta.”
Răspunsul veni imediat. Tonul era plăcut şi melodios, cuvintele, pline de iubire, de compasiune şi putere: „Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu Mine în Paradis”…
Cu inima plină de dor, El a fost atent să audă vreo expresie a credinţei din partea ucenicilor Săi… Cât de mângâietoare a fost atunci pentru Mântuitorul exprimarea credinţei iubirii din partea tâlharului muribund! – Hristos, Lumina Lumii, p. 749, 750.
Acest text este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.
