Alege din tot poporul oameni destoinici…Pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece. Exodul 18:21
Organizarea propusă de Ietro lui Moise sugerează o formă de ierarhie aproape militară. Am putea vorbi despre o unitate cu zece companii, douăzeci de plutoane și o sută de grupe de infanterie. O asemenea structură era necesară pentru a administra în mod eficient un popor de sclavi aflați pe cale devenirii lor etnice, sociale și religioase. Fiecare conducător avea să judece cazurile aflate în competență, iar pe celelalte să le trimită la nivelul următor de autoritate.
Care este locul meu într-o ierarhie a responsabilității și slujirii în societate, familie și biserică? Cum îmi pot spori gradul de competență în administrarea rolului alocat? Este angajamentul meu raportat doar la sistemul și structura din care fac parte, sau am o responsabilitate și în fața lui Dumnezeu? Îmi cunosc limitele de autoritate și competență? Sunt dispus să îmi aduc contribuția și să îmi ofer ajutorul și colaborarea structurilor care sunt deasupra? Îi susțin și îi încurajez pe cei care sunt în structura de administrație pe care sunt chemat să o slujesc?
Foto: Mona Antohi



