Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” și altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteți voi oameni de lume? 1 Corinteni 3:4
În biserica din Corint au început să apară fani ai lui Pavel și fani ai lui Apolo. Necazul era că cele două galerii creau o tensiune distructivă în biserică și apostolul se grăbește să curme cursul toxic al demersului. Fanii mai aveau puțin să devină fanatici și atunci biserica însăși avea de suferit. Pavel recomandă îndreptarea pasiunii fraților săi de credință spre Singurul care merită să anime cele mai frumoase gânduri și sentimente, spre Hristos. Când admirația, pasiunea și dedicarea sunt dirijate pe acest făgaș sănătos, asistăm la creștere spirituală, armonie în biserică și lumină în mijlocul lumii.
Am și eu o preferință exagerată pentru un conducător în detrimentul altui conducător? Sunt pe punctul de a deveni fanul cuiva? M-aș simți bine să știu că cineva este fanul meu? Cum i-aș încuraja pe oameni să se atașeze mai mult de Dumnezeu și de Fiul Său prin Duhul Sfânt, decât să-și irosească afecțiunea în direcții greșite care ar aduce dezonoare lui Dumnezeu și tulburarea bisericii Sale? Înțeleg destul de bine fenomenul fanatizării pentru a putea acționa cu înțelepciune și prevedere în administrarea fanatismului religios? Merită fanii să fie recuperați și salvați?
