În ziua judecății, 28 noiembrie

Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari. Luca 16:10

Atenția conștiincioasă cu privire la ceea ce lumea numește “lucruri mărunte” face ca viața să fie un succes. Mici fapte de caritate, actele mici de abnegație, rostirea unor cuvinte simple de ajutorare, păzirea păcatele mici — acesta este creștinismul. O recunoaștere plină de mulțumire a binecuvântărilor zilnice, o îmbunătățire înțeleaptă a ocaziilor zilnice, o cultivare sârguincioasă a talentelor încredințate — aceasta este ceea ce cere Maestrul.

Cel care îndeplinește cu credincioșie îndatoririle mici va fi pregătit să răspundă cerințelor unor responsabilități mai mari. Omul care este bun și amabil în viața de zi cu zi, care este generos și îngăduitor în familia sa, al cărui scop constant este să-și facă un cămin fericit va fi primul care va renunța la sine și va face sacrificii atunci când Maestrul îl cheamă….

Cea mai lungă călătorie este realizată pas cu pas. O succesiune de pași ne duce la capătul drumului. Cel mai lung lanț este compus din verigi separate. Dacă una din aceste verigi este defectă, lanțul este lipsit de valoare. La fel este și cu caracterul. Un caracter bine echilibrat este format din acte individuale bine realizate. Un singur defect cultivat, în loc să fie biruit, îl face pe om imperfect și închide în fața lui porțile cetății sfinte. Cel care intră în cer trebuie să aibă un caracter fără pată, zbârcitură sau orice altceva de acest fel. Nimic din ceea ce este spurcat nu poate intra acolo. În toată oștirea celor răscumpărați, nu va fi văzut nici un defect.

Lucrarea lui Dumnezeu este perfectă ca întreg, pentru că este perfectă în fiecare parte, oricât de mică ar fi. El modelează fiecare fir de iarbă cu la fel de multă grijă cu care ar crea lumea…

Ceea ce merită făcut, merită făcut bine. Oricare ar fi lucrarea ta, fă-o cu credincioșie. Spune adevărul în ceea ce privește cele mai mici chestiuni. Fă zilnic fapte de iubire și spune cuvinte vesele. Împrăștie zâmbete de-a lungul căii vieții. Pe măsură ce lucrezi în acest fel, Dumnezeu va aproba ceea ce faci, iar într-o zi Hristos îți va spune: „Bine, rob bun și credincios.”

În ziua judecății, cei care au fost credincioși în viața de fiecare zi, care s-au grăbit să vadă ce au de făcut și să facă, fără să se gândească la laudă sau la profit, vor auzi cuvintele: “Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Hristos nu-i laudă pentru discursurile elocvente ținute, pentru puterea intelectuală pe care au etalat-o sau pentru donațiile generoase pe care le-au făcut. Ei sunt răsplătiți pentru lucrurile mici pe care le-au făcut, lucruri care în general sunt trecute cu vederea. “Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat”, spune El. “Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut!” – Youth’s Instructor, 17 ianuarie 1901

Devoționalul face parte din cartea  ”Lift Him Up”  de Ellen G. White 

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *