El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. Isaia 53:2
În profeția mesianică din Isaia 53 apare această descriere a Salvatorului ca o ramură nepromițătoare și pipernicită, ca un lujer anemic și fără perspectivă. Totuși, Cel simbolizat astfel este deopotrivă cu Dumnezeu, părtaș la natura divină a Tatălui și a Duhului Sfânt. Robul Domnului suferind este Dumnezeu adevărat, Fiul lui Dumnezeu întrupat în natura umană. Secvența din Isaia 53 Îl prezintă pe Salvatorul ca fiind atât de umilit și înjosit încât se putea pune alături de cei mai oropsiți dintre oameni. Nimeni dintre cei mai dezavantajați de soartă nu ar avea motive să se considere trecuți cu vederea sau nereprezentați de Cel care este Răscumpărătorul nostru al tuturor.
Ce gânduri și simțăminte îmi trec prin minte și prin suflet atunci când mă gândesc la cât de disprețuit a fost Salvatorul meu în travaliul Golgotei? Oare ar putea mintea și talentul omenesc să descrie sau să redea profunzimea umilinței la care a fost supus Isus pentru a deveni Garantul unei salvări atât de minunate și complete? În ce cuvinte alese aș putea să-mi prezint admirația, recunoștința și gratitudinea față de o mântuire atât măreață și totuși atât de accesibilă pentru oricine? Dacă aș fi un lăstar asemenea Lui, cum ar trebui să arate viața mea publică?
