Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi însevă și pe copiii voștri. Luca 23:28
Aceasta este o sugestie surprinzătoare și chiar șocantă pentru cei care Îl urmau pe Isus pe drumul spre Golgota și chiar și pentru noi. În loc să accepte bocetul femeilor care Îl însoțeau pe calea durerii Sale, ca pe un compliment mai mult decât meritat, Isus le sugerează să se deplângă pe ele însele și pe copii lor. Isus a folosit ocazia să le mai vorbească încă o dată despre distrugerea Ierusalimului și despre strâmtorările din ultimele zile. Isus transformă ziua Sa de pătimire și sacrificiu într-o ocazie de învățare și pregătire a urmașilor Săi pentru vremurile ce aveau să vină
Este jelirea o necesitate legitimă a sufletului afectat de pierderea cuiva drag? Cum ar trebui să-i privesc pe cai care se află în doliu din perspectiva învățăturii lui Isus să plângem cu cei care plâng? Ce mi-ar plăcea să facă și cum aș dori să se comporta cei din jur atunci când eu jelesc pe cineva? Aș putea folosi ocazia de jelire și doliu asemenea Mântuitorului pentru a aduce mai multă lumină, speranță și înțelegere față de semenii aflați în preajma mea? Unde găsesc consolare și ajutor în momentele mele de tristețe și durere?
