Eli a zis: „Domnul este Acela, să facă ce va crede!” 1 Samuel 3:18
După o frământare de o viață în legătură cu decăderea morală a fiilor săi, Eli, marele preot devine fatalist și abandonează lupta. Fatalismul său nu era un crez ales de la început. Multă vreme Eli a încercat să redreseze conduita fiilor săi. Le-a dat sfaturi și avertizări după cea mai bună pricepere, dar când a simțit că lucrurile îi scapă de sub control, a abandonat lucrurile în mâna lui Dumnezeu. Fatalismul său are o notă aparte față de ceea ce înțelegem în general prin gândirea fatalistă. În abandonul lui Eli există totuși o anumită speranță și încredere în supremația și bunăvoința divină.
Care sunt lucrurile din viața mea care m-ar putea face să cred că sunt iremediabil pierdute și nu se mai poate face nimic pentru redresarea lor? Cum fac diferența dintre lucrurile date care trebuie acceptate așa cum sunt și lucrurile variabile în care am o responsabilitate de control și schimbare? Pot avea încredere că atunci când lucrurile sunt așezate în mâna lui Dumnezeu El găsește cea mai bună soluție pentru rezolvarea lor? Ar trebui ca cei credincioși să abandoneze atât de ușor lupta și să lase lucrurile să se întâmple de la sine?
