Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea. Psalmii 118:24
Din contextul acestui Psalm reiese că acțiunea se petrece în incinta templului într-o zi de sărbătoare. Aceasta este o zi binecuvântată, o zi favorabilă, o zi fastă. Sigur că nu toate zilele autorului acestui Psalm au fost la fel ca această zi plină de lumină și favoare divină. Au fost și zile nefaste în care durerea și tristețea și-au găsit expresia în cuvinte pe măsură. Avem în cartea Psalmilor destule exemple de acest fel. Zilele faste sunt ocazii de bucurie și încântare, dar vrăjmașul nu doarme și se impune un plus de vigilență pentru a nu-i oferi nici un avantaj.
Care a fost cea mai apropiată zi binecuvântată din viața mea? Am folosit în mod corespunzător ocazia, sau am învățat cât de vulnerabilă este ființa umană atunci când binecuvântările lui Dumnezeu îi îndestulează sufletul? Cum mă pregătesc să întâmpin următoarea zi fastă dăruită de Dumnezeu? Sunt pregătit să-mi exprim mulțumirea, recunoștința și lauda lui Dumnezeu pentru binecuvântările Lui? Sunt dispus și interesat să împărtășesc cu cei dezavantajați toate bucuriile și darurile primite de la Dumnezeu?



