Adu-ți dar aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Apocalipsa 2:5
Fapta este un act împlinit care aduce după sine consecințe și responsabilitate. Rareori o faptă este lipsită de valoare morală. De cele mai multe ori fapta este însoțită de valoare morală care poate fi bună sau rea. Calitatea unei fapte este determinată de intenția și semnificația imprimată de autorul ei. Dacă intenția făptuitorului este curată, corectă și bine intenționată, iar semnificația este încărcată de bunăvoință și dragoste, atunci fapta este un argument în favoarea valorii morale personale. Dragostea dintâi produce faptele dintâi.
De unde vine iubirea dintâi să mi-o însușesc, pentru a putea produce faptele dintâi? Cum îmi pot îmbunătăți permanent calitatea faptelor pentru ca acestea să-L onoreze mai bine pe Dumnezeu și să împlinească mai bine nevoile celor din jur? Cum pot ajunge la echilibrul dintre dependența de Dumnezeu și efortul personal în obținerea performanțelor spirituale pe care le dorește și le așteaptă Dumnezeu de la mine? Cum să mă raportez la faptele celorlalți pentru a-i putea ajuta să-și îmbunătățească permanent calitatea vieții spirituale?
