15 aprilie – Efervescență

Știu faptele tale: că nu ești nici rece nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Apocalipsa 3:15

Realitățile zilnice din Laodiceea de pe vremuri aveau de-a face cu apa rece care nu era rece și apa caldă care nu era caldă. Martorul credincios ar fi preferat ca recele laodiceean să poată răcori arșița trupului și a sufletului drumețului însetat, iar efervescența cetății și a bisericii din Laodiceea să confere energie și semnificație vieții lâncede de acolo. Prin asociere și aluzie cititorul epistolei către Laodiceea poate găsi o paralelă evidentă cu viața spirituală a veacului în care trăim. Efervescența spirituală este o condiție pentru ca biserica și credinciosul să se califice pentru a rămâne în favoarea divină.

Care elemente ale vieții și confortului conferit de societatea actuală ar putea fi incriminate în cazul lipsei de vigoare și efervescență spirituală, caracteristice reproșului divin pentru astăzi? Ar putea avea loc o schimbare de paradigmă, o transformare a viziunii personale și colective care să ducă la creșterea nivelului de energie a experienței religioase actuale spre cotele de normalitate așteptate de Dumnezeu de la noi? În ce domeniu sau proiect aș putea contribui la sporul de energie al vieții personale sau de comunitate? Cum îi pot ajuta și pe alții să fie mai activi?

Imagine de linno257 de la Pixabay 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *