Din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. Matei 24:12,13
Călirea și decălirea oțelului este efectul căldurii extreme asupra acestui material. Temperatura înaltă și saltul termic la o temperatură normală duce la structurarea internă a oțelului care îi conferă rezistență superioară și calități excepționale. Supunerea oțelului la un șoc termic neobișnuit îl poate face să-și piardă proprietățile speciale pe care le deținea înainte. Credința și dragostea se pot căli prin încercări și adversitate, dar familiaritatea cu păcatul poate duce la decălirea oțelului voinței și determinării și la slăbirea credinței și dragostei.
Care sunt lucrurile care mă demobilizează în viața spirituală? Sunt greșelile sau comportamentul nepotrivit al semenilor, sau chiar al fraților și surorilor de credință argumente suficiente pentru a o lăsa și eu mai moale cu ascultarea de Dumnezeu și cu dragostea fierbinte pe care I-o datorez? Cum îmi pot menține performanțele spirituale într-o lume care devine din ce în ce mai seculară și mai sceptică în ce privește autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu și credința în existența și dragostea lui Dumnezeu? Cum pot preveni decălirea mea spirituală?