Cel neprihănit este cel care are cuvântul lui Dumnezeu în inimă. Iar acest fapt nu este evident prin circumstanțele exterioare. Dacă am putea să privim la inimă așa cum o face Dumnezeu și să vedem cu claritatea viziunii Sale, am fi capabili să discernem acolo fie prezența, fie absența credinței; și prin aceasta și numai prin aceasta, am putea ști la care dintre cele două mari clase aparține o anumită persoană.
Credința aduce neprihănirea. Absența ei – și numai aceasta – este cauza răutății. Căci toți oamenii sunt răi prin natură, având inimi firești care nu sunt „supuse legii lui Dumnezeu și nici nu pot să se supună.” Și aceeași natură umană care se manifestă în crime, în beții și în cele mai josnice forme de viciu și crimă, este natura obișnuită a tuturor oamenilor. Doar accidentul circumstanțelor o împiedică să se manifeste la toți oamenii la fel. Membrul foarte respectabil al societății, care nu-l cunoaște încă pe Dumnezeu, nu are cu ce să se laude față de persoana pe care societatea o cataloghează drept proscrisă, căci diferența dintre ei nu este o diferență de natură, ci doar de șansă, pentru care nu-și poate asuma niciun merit.
Când Adam a păcătuit, a dobândit o natură decăzută și firească, iar aceasta a fost singura natură pe care a putut-o transmite copiilor săi. Astfel, toți descendenții săi au dobândit natura lui, pentru că a fost transmisă de fiecare părinte în parte. Și astfel, toți oamenii au primit natura căzută pe care a avut-o Adam, și numai variațiile în procesul de transmitere și în circumstanțele cu care au fost înconjurați, în afara harului lui Dumnezeu, au produs diferențe în istoricul vieții lor. Dar pentru cei care au primit harul lui Dumnezeu, natura lor firească a fost înfrântă. Iar succesul vieții lor s-a datorat acestui lucru, și nu unor variații ale șansei. Chiar și apostolul Pavel a mărturisit despre el însuși: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt,” și a spus: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva, decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” 1 Corinteni 15:10; Galateni 6:14.
Devoționalul face parte din cartea ”Living by Faith” de E. J. Waggoner și A.T. Jones
Traducere: Adina Păltineanu