Tatăl nostru care ești în ceruri… facă-se voia Ta precum în cer și pe pământ. Matei 6:9,10
În Sfânta Scriptură cerul este mai mult decât bolta înstelată de deasupra capului sau universul care ne înconjoară. Cea mai obișnuită semnificație a cerului este reședința lui Dumnezeu. Aceasta nu trebuie neapărat identificată după coordonatele spațiale deoarece Dumnezeu nu are probleme nici cu timpul și nici cu spațiul. Ideea generală și intuitivă este că cerul este sus și pământul este jos, cu toate celelalte detalii care rezultă din această poziționare antagonică. În rugăciunea model sugerată de Învățătorul oamenilor, cerul și pământul pot fi în armonie totuși, dacă pământenii sunt dispuși să asculte și să se conformeze voii Tatălui celest.
E înseamnă pentru mine să mă gândesc la lucrurile de sus? Mă ajută viața mea de rugăciune să mă armonizez cu familia celestă a lui Dumnezeu în care eu sunt împreună cu ființe din altă lume, sau din alte lumi? Când repet ideea ascultării de Dumnezeu precum în cer și pe pământ, cum aș putea fi eu însumi o parte din răspunsul la această rugăciune? Cum îmi pot hrăni cel mai bine dorința de armonie profundă dintre lucrurile de acum cu cele desăvârșite și veșnice? Ce semnificație are pentru mine Împărăția cerurilor? Are ea destule componente printre lucrurile actuale de pe pământ?
