Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă adaugă cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Apocalipsa 22:18
Foarte interesant că acest cuvânt, „canon”, este prezent atât în limba slavă cât și în limbile de origine latină precum și în cele de sorginte anglo-saxonă. Primul sens al acestui cuvânt așa cum este el menționat în Dicționarul explicativ al limbii române este acela de codex sacru al Scripturii. Atunci când este vorba de singura regulă pentru stabilirea doctrinei, a moralei și a liturgicii creștine, canonul nu trebuie nici simplificat și nici asociat cu resurse auxiliare. Biblia trebuie să rămână așa cum este ea însăși, etalonul după care trebuie îndreptate, evaluate și dezvoltate lucrurile.
Într-o lume din ce în ce mai seculară, ce rol mai joacă Scriptura ca regulă sfântă de viețuire spirituală? Ar putea fi îmbunătățit permanent modul de înțelegere și interpretare a textului sacru pentru a corespunde cât mai bine momentului istoric și contextului cultural în care ne aflăm? Care este poziția de echilibru între litera și spiritul Bibliei când este vorba despre a înțelege corect mesajul lui Dumnezeu pentru acest timp? În ce direcție se îndreaptă teologia sistematică și ce rol mai are teologia biblică în aceste vremuri pe care le trăim? Mai este Biblia demnă de poziția de canon sacru?