25 ianuarie – Amendament

Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețea mea. Ce-mi mai lipsește?  Matei 19:20

Unul dintre cele mai frumoase sensuri ale amendamentului este lucrarea prin care se administrează solului substanțele necesare pentru a-i spori productivitatea. În viața spirituală este necesară de asemenea o lucrare permanentă de îmbunătățire a calității. Tânărul bogat și-a dat seama foarte bine de această nevoie a sa atunci când a constat cu câtă bucurie se manifestau copilașii la binecuvântarea lor primită de la Învățătorul din Galileea, bucurie care lui îi lipsea, în ciuda performanțelor spirituale de care era mândru. Un amendament îi era în mod imperios necesar.

Cum pot evita eșecul tânărului bogat de a rata ocazia vieții sale de a deveni cu adevărat mare și important pentru Împărăția lui Dumnezeu? Datoriile și sarcinile vieții de fiecare zi ce fel de stare de spirit îmi aduc în suflet? Ar fi necesar un amendament prin care să pot cunoaște saltul calitativ pe care îl visez? Care este sursa mea comună de bucurie, satisfacție și împlinire? Ce s-ar putea adăuga în formula mea de lucru pentru a-mi spori eficiența și randamentul? Cum aș putea spori bucuria altora cu privire la mine? Cum să-i ajut pe ceilalți să fie mai performanți și să se poată bucura de mai multă satisfacție?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *