Nu te grăbi să deschizi gura și să nu-ți rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în cer și tu, pe pământ. Eclesiastul 5:2
Solemnitatea religioasă implică în primul rând tăcere, datorită sentimentului prezenței divine. Din acest motiv, solemnitatea predispune la contemplare și introspecție. Aceste două exerciții sunt deosebit de importante pentru creșterea spirituală. De aceea solemnitatea devine un context promițător pentru regăsire, clarificare de sine și purificare sufletească. Exercițiul specific solemnității rămâne rugăciunea. Din moment ce Dumnezeu este prezent în locul și la momentul solemnității, nu mai lipsește nimic pentru a putea vorbi cu El în rugăciune.
Odată cu secularizarea vieții, nevoia de solemnitate a rămas descoperită și treptat aceasta a fost transferată ritualurilor publice. Zilele de sărbătoare cu specific național sau cele care au în componență o semnificație patriotică au împrumutat din solemnitatea specifică procesiunilor religioase, iar pentru anumite persoane aceasta a rămas singura reprezentare a solemnității. O altă formă de solemnitate s-a atașat de contemplarea naturii, până la nivelul de divinizare a ei. Mai poate fi o formă de solemnitate și în contemplarea frumosului din operele de artă.
Solemnitatea religioasă este ocazia unor mutații relevante la nivelul comportamentului și al sistemului de gândire. Promovează procesul renașterii și al înnobilării ființei umane. Nu de puține ori, momentul de solemnitate a schimbat cursul vieții oamenilor. În cazul lui Moise, după momentul din fața rugului aprins, viața lui nu a mai fost niciodată aceeași.
Care sunt momentele de solemnitate care au contribuit la schimbarea vieții mele? Mi-ar fi de folos comemorarea acestora?
Materialul face parte din devoționalul ”Sensuri și contra-sensuri” de Ion Buciuman
Versiunea audio: Solemnitate