152 – Babilonie

De aceea cetatea a fost numită Babel, pentru că acolo Dumnezeu a încurcat limba întregului pământ și apoi i-a împrăștiat pe tot pământul. Geneza 10:9

Cuvântul „babilonie” vine de la Turnul Babel și a fost încărcat cu o seamă de semnificații legate de imposibilitatea de a mai comunica a constructorilor turnului de pomină din valea Tigrului și a Eufratului. Babilonia se referă la comunicarea dificilă care face o masă de oameni să nu poată realiza nimic concret, viabil sau de dai Doamne.

Câtă vreme oamenii au avut un limbaj comun, nu a lipsit nimic să poată realiza împreună cele mai colosale proiecte. Sunt sigur că Turnul Babel a ajuns la o înălțime care și pentru constructorii de astăzi ar fi o adevărată capodoperă arhitectonică și tehnologică, dar pentru cei de atunci era o impresionantă sursă de speranță și siguranță întemeiată pe forța omenească, împotriva voii lui Dumnezeu.

Nu, lucrurile nu puteau continua așa prea multă vreme. Sigur, turnul aroganței și al grandomaniei umane nu ar fi putut amenința cu nimic reședința lui Dumnezeu, dar pentru oamenii, succesul concernului de construcții gigantice i-ar fi îndepărtat mult prea repede de Dumnezeu și de planul Său de a-i păstra mai aproape de Sine. Și atunci, Dumnezeu a intervenit în mod strategic, inventând babilonia. Aceasta i-a dispersat pe toată suprafața pământului pentru a-i face să trăiască mai departe unii de alții și mai aproape de Dumnezeu. Am putea spune că atunci, babilonia a fost bună.

Astăzi, babilonia nu mai este bună, pentru că, între timp, babilonia de altădată și-a făcut lucrarea cu prisosință. Satana a folosit babilonia pentru a-i înstrăina pe oameni exagerat de mult, până când i-a făcut să se simtă singuri, slabi, părăsiți și descurajați, ținte numai bune pentru săgețile sale trasoare, perforante și incendiare.

Astăzi, babilonia trebuie abandonată în favoarea unei vieți de libertate simplă și bogată, în relația deschisă și naturală cu un Dumnezeu accesibil și binevoitor, care vorbește răspicat, despărțind cuvintele în silabe, să fie înțeles mai bine de către oricine dorește să ia apa vieții fără bani și fără plată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.