Prietenia prietenilor lui Hristos, 16 august

Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.  Psalm 119:63

A căuta să te împrietenești este ceva natural. Fiecare va găsi prieteni sau și-i va face. Și exact proporțional cu puterea prieteniei va fi și cantitatea de influență pe care aceștia o vor manifesta unul asupra altuia, spre bine sau spre rău….

Tinerii care ajung să se întovărășească cu alte persoane pot face ca tovărășia lor să fie o binecuvântare sau un blestem. Ei se pot zidi, binecuvânta și întări unul pe altul, îmbunătățind comportamentul, obiceiurile, cunoștințele; sau, dacă își îngăduie să fie nepăsători și necredincioși, ei exercită doar o influență demoralizatoare.

În același fel izbutește Satana și astăzi, în cea mai mare măsură, să-i amăgească la păcat pe urmașii lui Hristos, ademenindu-i să lege prietenii cu nelegiuiții și să ia parte la petrecerile lor…. Urmașii Domnului Hristos trebuie să se despartă de păcătoși și să caute să vină în legătură cu ei numai atunci când li se poate face acelora bine. Nu putem fi destul de hotărâți în ce privește evitarea celor care caută să ne depărteze de Dumnezeu. Atunci când ne rugăm: „Și nu ne duce pe noi în ispită”, trebuie să fugim și noi cât mai mult de ispită.

Prin alegerea unor tovărășii rele, mulți au fost conduși pas cu pas de pe cărarea virtuții în adâncimile neascultării și distracțiilor, lucru care odinioară li se părea că este imposibil să se întâmple.

Putem refuza să fim  corupți și să ne așezăm acolo unde prietenia rea să nu ne păteze inimile. Tinerii, în mod individual, ar trebui să caute prietenia acelora care se trudesc să ajungă mai sus și înaintează cu pași fermi.

Prietenia  celor răscumpărați de Hristos este mai de preț decât orice prietenie a lumii.

Căldura prieteniei adevărate, iubirea care leagă o inimă de cealaltă reprezintă o pregustare a bucuriilor cerului.

Devoționalul face parte din cartea ”The Faith I Live By ”  de Ellen G. White.

Traducere și adaptare: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *