Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Efeseni 6:16
Credinţa înseamnă să încredere în Dumnezeu — să crezi că ne iubeşte şi ştie cel mai bine ce este pentru binele nostru. Astfel, ea ne conduce să alegem calea Sa, în loc s-o alegem pe a noastră. În locul neştiinţei noastre, ea acceptă înţelepciunea Sa; în locul slăbiciunii noastre, tăria Sa; în locul păcătoşeniei noastre, neprihănirea Sa. Vieţile noastre, noi înşine suntem deja ai Lui; credinţa recunoaşte faptul că-i aparţinem şi acceptă binecuvântarea Sa. Adevărul, puritatea, integritatea de caracter au fost indicate ca secrete ale succesului vieţii. Credinţa ne pune în posesia acestor principii.
Fiecare impuls sau aspiraţie bună reprezintă un dar de la Dumnezeu; credinţa primeşte de la Dumnezeu viața, singura care poate produce o adevărată creştere şi eficienţă.
Modul de exercitare a credinţei ar trebui să fie făcut foarte clar. Fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu are condiţii. Dacă suntem dispuşi să împlinim voia Sa, toată tăria Lui este a noastră. Orice dar ar promite, se află în promisiunea însăşi. „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.” Luca 8, 11. La fel de sigur precum stejarul se află în ghindă, şi darul lui Dumnezeu se află în făgăduinţa Sa. Dacă primim făgăduinţa, avem darul.
Credinţa care ne face în stare să primim darurile lui Dumnezeu este ea însăşi un dar oferit fiecărei făpturi omeneşti într-o măsură mai mică sau mai mare. Ea creşte pe măsură ce este folosită la însuşirea Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru a ne întări credinţa, trebuie să o aducem adesea în legătură cu Cuvântul. În studiul Bibliei, studentul ar trebui să fie îndrumat să vadă puterea Cuvântului lui Dumnezeu. La Creaţiune, „El zice, şi se face; porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă”. (Psalmii 33, 9)…
Privită din perspectiva ei umană, viaţa este pentru toţi o cărare neîncercată. O cărare pe care, în ce priveşte experienţa noastră profundă, fiecare merge singur. Nici o altă fiinţă omenească nu poate intra pe deplin în viaţa noastră interioară. Când copilaşul porneşte în acea călătorie în care, mai devreme sau mai târziu, va trebui să-şi aleagă propriul drum, hotărând singur pentru veşnicie care va fi destinul vieţii sale, cât de serios ar trebui să fie efortul de a-i îndrepta încrederea către Ajutorul şi Călăuza cea sigură!
Ca scut împotriva ispitei şi inspiraţie către puritate şi adevăr, nici o altă influenţă nu poate egala sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. „Totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.” „Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea!” Evrei 4, 13; Habacuc 1, 13. Acest gând a fost scutul lui Iosif când se afla în mijlocul stricăciunii din Egipt. În faţa ispitelor, răspunsul său a fost ferm: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Geneza 39, 9. Dacă este cultivată, credinţa va aduce un astfel de scut fiecărui suflet. – Educația, p. 253-255.
Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ”.
