Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; Romani 5:19-20
Adam nu a căutat să sfideze pe Dumnezeu, nici nu a vorbit în vreun fel împotriva lui Dumnezeu. El a mers pur și simplu contrar poruncii Sale exprese. Și câți fac astăzi exact același lucru. Și vina lor este cu mult mai mare pentru că ei au exemplul experienței lui Adam în neascultare precum și rezultatele teribile care să-i avertizeze despre consecințele tragice ale călcării legii lui Dumnezeu. Astfel încât ei au o lumină clară asupra acestui subiect și nici o scuză pentru vina lor de a nega și a nu asculta de autoritatea lui Dumnezeu. Adam nu s-a oprit să calculeze rezultatul neascultării sale.
Putem sta aici… și având privilegiul să vedem consecințele, putem vedea ce înseamnă să nu asculți de poruncile lui Dumnezeu. Adam s-a supus ispitei și acum avem problema păcatului și a consecințelor sale atât de distinct înaintea noastră încât putem citi de la cauză la efect și vedem că nu mărimea faptei este ceea ce constituie păcat, ci neascultarea de voința expresă a lui Dumnezeu, ceea ce este o negare virtuală a lui Dumnezeu pentru că refuzăm să ascultăm de legile guvernării Sale. Fericirea omului constă în ascultarea de legile lui Dumnezeu. Prin ascultarea de legea lui Dumnezeu el este înconjurat ca și cu un gard viu și păzit de rău.
Nici un om nu poate să se îndepărteze de cerințele specificate de Dumnezeu, să-și stabilească un standard pe care el decide că îl poate urma în siguranță și să fie fericit. Atunci ar exista o varietate de standarde care să convină diferitelor minți. Guvernarea ar fi luată din mâinile lui Dumnezeu și ființele omenești ar înșfăca frânele guvernării. Legea eului ar fi înălțată și voința omului ar deveni supremă. Și atunci când voința înaltă și sfântă a lui Dumnezeu este prezentată pentru a fi ascultată, respectată și onorată, omul își dorește propria sa cale… să facă după propriile îndemnuri și astfel este o controversă între agentul uman și divin.
Căderea primilor noștri părinți a rupt lanțul de aur al ascultării implicite a omului de divin. Ascultarea nu a mai fost considerată o necesitate absolută. Agenții omenești urmează propria lor imaginație care este așa cum a spus Domnul despre locuitorii din vechime că era îndreptată continuu către rău. Domnul Isus declară: ”Am păzit poruncile Tatălui Meu.” Cum? Ca om. Iată-Mă că vin să fac voia Ta, Dumnezeule. Atunci când iudeii L-au acuzat, El a stat neclintit în caracterul Său curat, virtuos și sfânt și i-a provocat: ”Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? ” – Manuscris 1, 1892
Devoționalul este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.
