Rugăciunile unei femei evalvioase au fost ascultate

ʺPentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceamʺ 1 Samuel 1:27. Elcana, un levit din muntele lui Efraim, era un bărbat cu stare şi cu influenţă, care Îl iubea pe Dumnezeu şi se temea de El. Ana, soţia lui, era o femeie plină de evlavie, blândă şi modestă. Caracterul ei se remarca printr-o profundă seriozitate şi o credinţă sinceră. Binecuvântarea căutată cu atâta râvnă de toţi evreii era reţinută de la această pereche temătoare de Dumnezeu: în casa lor nu se auzea glas vesel de copil, iar dorinţa de a-şi perpetua numele l-a făcut pe soţ — aşa cum se întâmplase cu mulţi alţii — să încheie o a doua căsătorie. Dar pasul acesta, care fusese făcut din lipsă de credinţă, nu a adus fericire. S-au adăugat la familie băieţi şi fete; dar bucuria şi frumuseţea sfintei rânduieli divine a fost întinată, iar pacea familiei nimicită. Penina, noua soţie, era geloasă şi mărginită şi se purta cu îngâmfare şi neobrăzare. Pentru Ana părea că pierise orice nădejde, iar viaţa i se arăta ca o povară; cu toate acestea, ea suporta încercarea cu blândeţe şi fără să murmure… Ea a lăsat asupra Domnului povara pe care nu o putea împărţi cu nici un prieten de pe pământ. Se rugă stăruitor ca El să îndepărteze de la ea ocara şi să-i acorde darul scump de a avea un fiu pe care să-l îngrijească şi să-l crească pentru El. Ea făcu şi un vot solemn, că îl va consacra chiar de la naştere pe fiul ei lui Dumnezeu, dacă i se va asculta cererea… Rugăciunea Anei a fost ascultată; ea a primit darul pe care-l ceruse cu atâta ardoare. Privind la copil, ea l-a numit Samuel, “căci de la Domnul l-am cerut”. Îndată ce copilul a fost destul de mare pentru a fi despărţit de mama lui, ea şi-a împlinit juruinţa… De la Silo, Ana s-a înapoiat liniştită acasă, la Rama, şi l-a lăsat pe copilul Samuel, pentru a fi educat în vederea slujbei în casa Domnului, sub conducerea marelui preot. De la primele licăriri ale minţii ea îl învăţase pe copil să-L iubească şi să-L onoreze pe Dumnezeu şi să se socotească proprietatea Domnului. Prin toate cele cunoscute din jurul lui, ea căutase să-i înalţe gândurile la Creator. Când a fost despărţită de copil, iubirea ei nu a încetat. În fiecare zi, el era obiectul rugăciunilor ei…  Ea nu a cerut în rugăciune mărire lumească pentru fiul ei, dar a stăruit cu toată râvna ca el să ajungă la mărirea aceea pe care o preţuieşte Cerul — să-L onoreze pe Dumnezeu şi să fie o binecuvântare pentru semenii lui. – Patriarhi și Profeți, 569-572. Devoționalul face parte din cartea  Asemenea lui Isus de Ellen G. White.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.