9. Glasul care strigă în pustie

Matei 3:3 Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul, Isaia când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: «Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările.»”Odată cu această meditație vom...

Marea ispășire, 6 noiembrie

În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi. Faptele apostolilor 4:12În nevinovăția sa, Adam se bucurase de...

Judecătorul nostru infailibil, 5 noiembrie

Cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor, căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit...

Un Mijlocitor, 3 noiembrie

Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră. Evrei 4:14Trebuie să ne punem în concordanță cu același duh care a...

În curțile cerești, 2 noiembrie

De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Evrei 7:25Răscumpărătorul lumii deținea...

Isus, Mijlocitorul nostru, 1 noiembrie

Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. 1 Ioan 2:1Isus este Apărătorul nostru, Marele...

8. Dacă aude cineva

Apocalipsa 3:20 Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. După...