Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil, când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. 1 Corinteni 13:11
Majoratul este momentul, sau ritualul de trecere de la vârsta minoră la vârsta majoră. Cu o zi mai înainte subiectul era un copil aflat sub tutela părinților, sau a altei autorități tutelare, fără drepturi și responsabilități cetățenești, iar cu o zi după majorat, dintr-odată avem de a face cu un cetățean cu drepturi civile și cetățenești, cu dreptul de a-și spune cuvântul în treburile obștești. În experiența religioasă putem vorbi de asemenea despre un statut de venit de curând la credință și despre membru cu toate drepturile: de a alege și a fi ales. Botezul biblic poate fi considerat un asemenea majorat spiritual.
Ce lucruri copilărești ar trebui păstrate încă pe tot parcursul vieții spirituale, având în vedere învățătura lui Hristos potrivit căreia: dacă nu ne vom face și nu ne vom comporta ca niște copilași, nu vom avea parte de Împărăția cerurilor? Ce tipare și mentalități copilărești nu ar mai trebui să se afle în modul de gândire și în comportamentul unui creștin major? Cum putem face deosebirea dintre ce este copilăresc și trebuie abandonat și ce este copilăresc și trebuie păstrat? Și apoi, care este responsabilitatea celor tari din biserică față de frații mai slabi și care au nevoie de mentori de calitate?
