Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată a lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru. Romani 6:23
Leafa este recompensa pentru munca depusă, sau pentru serviciile oferite unui stăpân. În acest context, dacă păcatul este considerat întruchiparea unui stăpân, atunci leafa pentru slujirea păcatului este moartea. Prin comparație extremă inversă, viața veșnică nu este salariul lui Dumnezeu pentru serviciul nostru credincios, ci darul nemeritat acordat de Dumnezeu celui care acceptă salvarea dăruită de El. Acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu așteaptă să-l slujim doar ca voluntari, fără să ne ofere o compensație pentru munca noastră, doar că o asemenea leafă nu ar acoperi nici pe departe contravaloarea vieții veșnice. Astfel, viața veșnică poate fi doar un dar divin.
Care sunt simțămintele de recunoștință față de salariul cuvenit pentru prestarea serviciilor față de cineva, sau față de o organizație plătitoare? Care sunt gândurile și trăirile de gratitudine față Dumnezeu care ne oferă în mod nemeritat toate motivele prezente de mulțumire, precum și darul suprem al vieții veșnice viitoare? Atunci când primim retribuția pentru munca depusă, ce reprezintă a zecea parte din aceasta, pe care o înapoiem lui Dumnezeu sub formă de zecime? Este aceasta doar o obligație sfântă, sau merită zecimea să fie asociată cu mulțumire, recunoștință și îndatorare sfântă?
