Când erați păgâni, știți că vă duceați la idolii cei muți, după cum erați călăuziți. 1 Corinteni 12:2
Idolul este, în principal, un obiect care prin natura lui este lipsit de însușiri și calități morale, dar căruia îi sunt atribuite idei, emoții și manifestări cuvenite de drept numai lui Dumnezeu. Prin aceste atribuiri, idolul devine un oponent al lui Dumnezeu în ce privește închinarea, ascultarea și respectul. Din acest motiv, prima poruncă a Decalogului interzice idolatria ca fiind o practică total neacceptată de adevăratul Dumnezeu. Idolul ocupă locul lui Dumnezeu în suflet și uzurpă lucrarea și poziția lui Dumnezeu în raport cu creația Sa.
Idolul poate fi la fel de bine o ființă umană, sau un concept. Atunci când atribuim oamenilor cele mai frumoase gânduri și sentimente există riscul de a-i institui ca idoli personali cu toată cohorta de rele asociate. Mă aflu uneori într-o asemenea situație când ar trebui să returnez lui Dumnezeu ceea ce I Se cuvine numai Lui? Ce consecințe poate avea alegerea unui idol în locul lui Dumnezeu, pentru viața mea spirituală și pentru experiența mea religioasă? Cum Se simte Dumnezeu atunci când îndrept spre altceva sau spre altcineva sentimentele mele de adorație?
