Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. Geneza 6:5
Fantezie este o capacitate a minții umane de a crea noi reprezentări pe baza cunoștințelor și a experienței deja acumulate. Fantezia poate produce invenții utile sau poate conduce la dezvoltări malefice. Exemplul antediluvienilor este o dovadă convingătoare în cel de-al doilea sens. Locuitorii lumii dinainte de potop și-au folosit fantezia în mod exclusiv numai spre rău, astfel că mediul natural, cel moral și social au avut nevoie de o resetare radicală dureroasă. Avem o descoperire din partea Învățătorului oamenilor că înainte de venirea Sa lucrurile vor arăta la fel.
Cât de multe binecuvântări ar putea fi obținute dacă imaginația mea și a semenilor mei ar fi canalizată conștient și determinat numai spre bine și prosperitate autentică? Este oare Satana astăzi mai puțin experimentat și eficient în a atrage curiozitatea și fantezia umană în domeniul negativ al inventicii? Cât de atent ar trebui să fiu pentru a nu da curs tendințelor înnăscute și dobândite de a-mi folosi imaginația spre rău, răutate și distrugere? Cum pot ajuta pe cineva care are o fantezie bogată să și-o folosească spre bine, binecuvântare și edificare?



