Matei 5.20 Căci vă spun că dacă neprihănirea voastră nu întrece neprihănirea cărturarilor și fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.
Pentru așteptătorul autentic și consecvent starea sa morală constituie unul dintre cele mai importante urgențe, care prin prezența sau absența ei, prin calitatea sau lipsa ei de calitate, determină intrarea în Împărăție, sau ratarea Împărăției. În cuvintele lui Isus sunt prezentate cele două forme de bază ale neprihănirii: cea falsă și cea autentică, a cărturarilor și fariseilor, sau a lui Hristos atribuită credincioșilor autentici.
Neprihănirea fariseilor
- Era caracterizată de o accentuare excesivă a respectării literei legii și a tradițiilor.
- Era lipsită de autenticitate, în consecință îi făcea răi și nemulțumiți.
- Era lipsită de iubire față de Dumnezeu și semeni, era lipsa tânărului bogat.
- Fariseii puneau preț pe aparențele exterioare și pe negarea realităților interioare.
- Fariseii considerau că respectarea strictă a regulilor îi făcea neprihăniți.
- Această neprihănire era mai degrabă o formă de auto-îndreptățire ineficientă.
- Aceasta nu oferea o adevărată relație de credință și dependență de harul lui Dumnezeu.
Neprihănirea autentică
- Este caracterizată de credința autentică prin care omul primește darul neprihănirii.
- Este autentică și funcțională aducând pace, armonie, mulțumire și recunoștință.
- Se bazează pe iubirea lui Dumnezeu care aduce iertare și creștere spirituală.
- Credinciosul pune accentual pe cultivarea relației cu Dumnezeu și cu semenii.
- Credinciosul ascultă de lege ca o consecință a neprihănirii și nu ca o condiție a ei.
- Neprihănirea lui Hristos înlătură orice motiv de laudă de sine.
- Neprihănirea autentică are loc numai în relație cu Dumnezeu prin credință.
De-a lungul istoriei salvării au fost prezentate momente, imagini și experiențe ale îndreptățirii și neprihănirii: Adam și Eva în Eden imediat după ce au păcătuit, au fost acoperiți cu haine de piele; Cain și Abel au exemplificat două modele de închinare și îndreptățire, Noe era un om neprihănit între cei din vremea sa, Avraam și Isac pe muntele Moria, Mielul pascal la ieșirea din Egipt, Psalmul 23 și 51 ai lui David, Marele preot Iosua încărcat cu toate păcatele poporului este dezbrăcat de hainele murdare și îmbrăcat cu hainele curate. Tânărul bogat este lipsit de bucuria inocenței copilașilor.
Oficiul Profetic:
Neprihănirea prin care suntem îndreptățiți ne este atribuită, neprihănirea prin care suntem sfințiți ne este împărtășită. Prima este recomandarea noastră pentru cer, a doua este calificarea noastră pentru cer. RH 4 iun 1895
Singura noastră bază de speranță este neprihănirea pe care Hristos ne-o atribuie și în prelucrarea pe care Duhul Sfânt o realizează în noi și prin noi. CcH 63 (neprihănirea lui Hristos presupune credință)
Credința înseamnă a oferi lui Dumnezeu puterile intelectuale, abandonarea minții și a voinței în mâinile Lui și a face din Hristos singura poartă de intrare în împărăția cerurilor CF 25.
Credința salvatoare nu este credința comună, nu este un simplu consimțământ intelectual…această credință conduce la îndreptarea tuturor afecțiunilor inimii noastre spre Hristos, cunoștințele noastre sunt sub controlul Duhului Sfânt și caracterele noastre sunt modelate după asemănarea Lui divină…aceasta este credința care ne asimilează în caracterul divin. 1SM391,392
Salvarea este un parteneriat cu Dumnezeu în care toată puterea și slava sunt ale lui Dumnezeu, dar responsabilitatea ne rămâne nouă…Combinarea puterii divine cu agentul uman face ca neprihănirea lui Hristos să aducă la îndeplinire toate lucrurile. CF26,27
Atunci când păcătosul pocăit și umilit înaintea Domnului înțelege și acceptă ispășirea lui Hristos ca unica speranță pentru această viață și pentru viața viitoare, păcatele sale sunt iertate. Aceasta este îndreptățirea prin credință. Iertarea și îndreptățirea sunt unul și același lucru. Prin credință, păcătosul trece din poziția de revoltă împotriva lui Dumnezeu, la poziția de fiu și fiică ascultătoare de Dumnezeu nu datorită vreunei bunătăți a omului, ci datorită adopției ca fiu al lui Hristos. CF101,104
Hristos nu iartă decât penitenți (persoane care își mărturisesc păcatul și doresc schimbarea), dar pe cei pe care îi iartă îi face mai întâi penitenți…Cei care urmează să fie copii al lui Dumnezeu trebuie să primească adevărul că pocăința și iertarea vin numai și numai prin ispășirea lui Hristos. Înțelegând lucrarea care se face pentru el, păcătosul se consacră în fața tronului harului pentru ca puterea înnoitoare a lui Dumnezeu să poată veni în sufletul său. 1SM393,394
Nimeni nu poate îmbrăca haina neprihănirii lui Hristos câtă vreme practică păcatul cu bună știință sau își neglijează datoria cunoscută. Dumnezeu cere întreaga supunere a inimii mai înainte ca îndreptățirea să aibă loc și pentru a rămâne îndreptățit este necesară ascultarea continuă prin credința vie și activă care lucrează prin dragoste și purifică sufletul. 1SM366
Dacă Îl accepți pe Hristos ca Mântuitor personal, oricât ar fi fost de păcătoasă viața ta, ești considerat neprihănit. Caracterul lui Hristos stă în locul și în dreptul caracterului tău și în ochii lui Dumnezeu ești primit ca și când nu ai fi păcătuit niciodată. CcH62.
Cei care resping darul neprihănirii lui Hristos resping atributele caracterului lui Hristos singurele care îi califică drept fii și fiice ale lui Dumnezeu. Ei resping singura șansă de a avea un loc la nunta Mielului. PD316,317
Mulți încearcă să facă o fină deosebire minuțioasă între îndreptățire și sfințire. În aceste definiții ale lor ei introduc o serie de idei și speculații proprii. De ce să încercăm să fim mai scrupuloși decât Inspirația într-o problemă atât de vitală ca neprihănirea prin credință? De ce să încercăm să stabilim o serie de detalii ca și când salvarea sufletului ar depinde întrutotul de modul de gândire al cuiva. Toate aceste detalii sunt cuprinse în mod unitar în aceeași privire de ansamblu. 6BC1072
Hristos îți schimbă inima. El locuiește în inima ta prin credință. Tu trebuie să menții această legătură prin credință și să-ți supui voința ta voinței Lui și atâta vreme cât faci aceasta, El va lucra în tine după propria Sa plăcere, iar poți să spui: Hristos trăiește în mine (Galateni 2:20), dar nu vei avea nimic cu care să te lauzi. CcH62,63
