Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Evrei 10:35
Isus va veni în curând, iar poziția noastră ar trebui să fie aceea de a aștepta și a veghea la arătarea Sa. Nu trebuie să permitem ca nimic să se interpună între noi și Isus. Trebuie să învățăm aici să cântăm cântarea cerului, pentru ca atunci când războiul nostru se va termina să ne putem alătura cântării îngerilor cerești în cetatea lui Dumnezeu. Ce este această cântare? Este laudă, onoare și slavă Celui ce șade pe tron și Mielului în vecii vecilor. Vom întâmpina opoziție; de dragul lui Hristos vom fi urâți de toți oamenii și de Satana, pentru că el știe că există o putere divină cu urmașii lui Hristos, putere care îi va submina influența. Nu putem scăpa de reproșuri….
Nu ar trebui să permitem ca timpul nostru să fie atât de ocupat cu lucruri vremelnice, sau chiar cu chestiuni care țin de cauza lui Dumnezeu, încât să trecem zi după zi fără să ne apropiem de partea sângerândă a lui Isus. Vrem să fim zilnic în strânsă legătură cu El. Noi suntem îndemnați să luptăm lupta cea bună a credinței. Va fi o luptă grea pentru a menține o viață de credință sinceră; dar dacă ne aruncăm cu totul asupra lui Hristos, cu o hotărâre fermă de a ne lipi numai de El, vom fi în stare să respingem inamicul și să obținem o victorie glorioasă. Apostolul Pavel ne îndeamnă: „De aceea, să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!” Din nou, el spune: „Cei neprihăniți vor trăi prin credință”….
Când ne simțim cel mai puțin înclinați să fim în strânsă legătură cu Isus, să ne rugăm cel mai mult. Făcând astfel, vom rupe lațul Satanei, norii întunericului vor dispărea, iar noi vom realiza prezența dulce a lui Isus – Historical Sketches, 145, 146.
Creștinii pot avea bucuria comuniunii cu Hristos; ei pot avea lumina iubirii Sale și mângâierea continuă a prezenței Sale. Fiecare pas în viață ne poate aduce mai aproape de Hristos, ne poate oferi o experiență mai profundă a iubirii Sale și ne poate aduce un pas mai aproape de căminul binecuvântat al păcii. De aceea, să nu ne părăsim încrederea noastră, ci să avem o convingere de nestrămutat, mai tare ca oricând. “Până aici Domnul ne-a ajutat” și El ne va ajuta până la sfârșit. Să uităm la dovezile monumentale ale iubirii lui Dumnezeu, să ne amintim ce a făcut Domnul pentru mângâierea noastră, salvându-ne din mâna nimicitorului. Să păstrăm vii în memoria noastră toate dovezile îndurării lui Dumnezeu, pe care le-a manifestat față de noi, lacrimile pe care le-a șters, durerile pe care le-a alinat, neliniștile îndepărtate, temerile risipite, nevoile împlinite și binecuvântările acordate – întărindu-ne astfel pentru tot ceea ce ne stă înainte- Calea către Hristos, 125.
Așa cum nu a existat niciodată un moment în care Dumnezeu să nu fie, așa cu siguranță nu a existat niciodată un moment în care să nu fie plăcerea mintea eternă de a-și manifesta harul față de umanitate – The S.D.A. Bible Commentary, Ellen G. White Comments, vol. 7, 934.
Devoționalul face parte din cartea ”Lift Him Up” de Ellen G. White
Traducere și adaptare: Adina Păltineanu




