M-am dat bătut și am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu.
– C.S. Lewis
Un sondaj recent arată că 43% dintre mileniali (persoane născute între 1984 și 2002) „fie nu știu, fie nu le pasă, fie nu cred că Dumnezeu există”. Un sondaj Gallup a descoperit un model asemănător în toate grupele de vârstă din Statele Unite: credința în Dumnezeu este la cel mai scăzut nivel din toate timpurile. Foarte interesant, sondajul a mai arătat că până și cei care se declară creștini încep să se îndoiască tot mai mult de Dumnezeu: 39% dintre oamenii care cred în Dumnezeu spun că El nu le aude rugăciunile și/sau nu poate interveni pentru ei. Merită să facem o pauză pentru a analiza: aproape șase din zece credincioși nu cred că Dumnezeu le aude rugăciunile sau că îi poate ajuta în viață. În concluzie, descoperirile sunt următoarele: tot mai puțini oameni cred în Dumnezeu, iar dintre cei care cred că El există, majoritatea nu cred și că El poate face lucrurile pe care spune că le poate face.
Dacă te gândești la toată suferința din lume sau dacă te-ai simțit copleșit de luptele din experiența umană, atunci și tu poate că te-ai întrebat dacă există Dumnezeu. Și dacă există, poate te întrebi dacă Îi pasă de tine sau dacă Se implică în viața ta de zi cu zi. La urma urmei, oare Biblia este doar folclor și basm? Doar o colecție antică de povești despre împărați și împărătese, eroi și personaje negative, spionaj și trădare, blesteme și binecuvântări, monștri și câteva animale vorbitoare.
Chiar prietenii și ucenicii lui Isus aveau întrebări despre Dumnezeu. Mulțimi de oameni Îl văzuseră pe Isus arătând compasiune și făcând minuni – văzuseră cu ochii lor –, dar unii dintre ei încă se îndoiau și se plângeau. Oamenii care Îl cunoscuseră încădin copilărie erau cei mai dușmănoși, spunând: „Cât tupeu are să spună că El este din cer. Noi cunoaștem târgul murdar în care a crescut – și cu siguranță nu este cerul!”
Scepticismul din jurul lui Isus creștea și unii dintre oamenii care Îl urmaseră cândva acum Îl abandonau. Acest lucru L-a determinat pe Isus să îi întrebe pe cei doisprezece ucenici dacă și ei aveau să plece. Apostolul Ioan a descris această întâlnire:
Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El. Atunci, Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu” Ioan 6:66-69.
Înconjurat de sceptici, întrebat chiar de Isus Însuși dacă el credea cu adevărat, Simon Petru a răspuns simplu: „Doamne, la cine să ne ducem?”
Aproape că poți simți emoția din glasul lui: „Mai există și altceva, Doamne? Unde altundeva să mergem? Nu există o cale mai bună.”
Pot înțelege declarația lui Petru. Când îmi analizez opțiunile, aș putea alege să adopt o altă religie sau aș putea abandona cu totul ideea unei Divinității Nevăzute. Aș putea merge pe calea căutării de sine, să caut un dumnezeu în mine însămi, sau aș putea să îmi pun credința în forțe nedefinite și pur și simplu să „cred în univers”.
Dar, când mă gândesc la opțiuni, eu, la fel ca Simon Petru, îmi ațintesc neabătut privirea spre Isus și întreb: „La cine să ne ducem?” Isus este cel mai bun și adevărat răspuns la întrebările mele. Nu am găsit o explicație mai bună pentru șoapta insistentă care îmi spune că există ceva mai mult. Nu cunosc un motiv mai bun pentru instinctul nostru de a ne închina și pentru dorința ca viața să fie perfectă. Nu am auzit o explicație mai demnă pentru dorul nostru de a fi cunoscuți și acceptați, dorința noastră de a avea un scop și de a fi parte din ceva mai măreț decât noi înșine. Nu cunosc un motiv mai bun pentru care se pare că nu putem renunța la ideea că lumina va învinge întunericul.
Împreună cu Simon Petru, și eu analizez cu sinceritate toate opțiunile și îmi pun toată nădejdea în Isus din Nazaret. Simon Petru a spus: ”Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu” Ioan 6:68,69.
Când a oferit acest răspuns, Simon Petru era față în față cu Isus. Mântuitorul stătea în fața Lui, întrebându-l dacă avea să rămână lângă El și să își pună nădejdea în El. Pentru noi ceilalți, această întrebare vine în multe moduri subtile, în momentele tăcute sau în clipele de îndoială. Dar toți suntem întrebați. Vom crede în Dumnezeu și ne vom pune speranța în El?
Restul profeției
Când a reiterat profeția despre trestia frântă și fitilul fumegând, Matei a transmis un mesaj foarte important despre un Dumnezeu care nu renunță niciodată. Dar, foarte interesant, Matei nu a citat toată profeția. Există o propoziție pe care nu a inclus-o și care dă un plus de sens și de speranță. Pentru a vedea ce lipsește, trebuie să ne întoarcem în Isaia 42, unde a fost scrisă profeția prima dată. Dar să ne reamintim și ce a inclus Matei în scrierile sale:
Nu va frânge o trestie ruptă și nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruiască judecata. Și neamurile vor nădăjdui în Numele Lui Matei 12:20,21.
Matei a preluat partea din profeția lui Isaia care confirmă că putem avea încredere că Isus nu renunță niciodată, dar Matei nu a inclus și partea care explică de ce putem avea încredere în Isus. Dacă studiezi profeția originală, din Isaia, vei vedea propoziția omisă de Matei. Privește cu atenție ce a scris Isaia, ca să observi propoziția adițională:
Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. El nu va slăbi, nici nu Se va lăsa, până va așeza dreptatea pe pământ; și ostroavele vor nădăjdui în Legea Lui Isaia 42:3,4, subliniere adăugată.
Această propoziție dezvoltă profeția. Aici spune că Isus „nu va slăbi, nici nu Se va lăsa” (versetul 4). În multe versiuni în limba engleză versetul a fost tradus folosind termenii a slăbi sau a descuraja. Sunt cuvinte frumoase și acestea, dar prin traducere se pierde ceva din semnificație. În original, în ebraică, propoziția spune că Isus nu Se „va stinge ușor” sau „nu va fi frânt” – aceleași expresii folosite mai devreme pentru a descrie lumânarea care se stinge și trestia care este frântă.
Astfel, scrierea originală a lui Isaia suna cam așa:
Trestia frântă n-o va zdrobi
și mucul care mai arde încă nu-l va stinge…
El nu Se va stinge, nici nu va fi frânt.
Cu alte cuvinte, chiar în aspectele în care tu ești slab și lupți, Isus va fi puternic. Când simți că ești înconjurat de întuneric și mai ai doar o lumină plăpândă licărind, El va străluci puternic pentru tine. Când te simți zdrobit și frânt, El va sta puternic pentru tine.
Reiterând această profeție, Matei ne spunea să nu renunțăm la speranță.
În profeția originală, Isaia ne spunea că Isus este speranța.
Noi nu trebuie să renunțăm la speranță, căci Însuși Isus va fi Speranța noastră.
Această propoziție în plus din profeție ne aduce un nou suflu de speranță în orice situație aparent deznădăjduită, căci ne este promis că Dumnezeu va suplini ceea ce ne lipsește. Când suntem descurajați, El ne încurajează. Când nu știm ce să facem, El ne oferă direcție. Când simțim că suntem blocați, El ne ajută să mergem înainte. Când nu simțim iubire, El ne arată iubire.
Dacă ai început să pierzi speranța în orice aspect al vieții tale – oameni, sănătate sau obiective și visuri – este ușor să începi să simți că totul ar depinde de tine. Simți presiunea de a întocmi un plan, de a fi mai motivat sau de a fi mai stăruitor. Aceste lucruri ar putea să te ajute, dar mesajul din partea lui Isaia ne reamintește că a schimba radical o situație deznădăjduită nu este o responsabilitate așezată cu totul pe umerii noștri. Isus este sursa speranței și El nu va rămâne fără putere, idei, resurse, răbdare sau dragoste. Indiferent ce s-ar întâmpla, El nu va fi zdrobit și nu Se va stinge.
Există suficientă speranță pentru toți
Această profeție, care ne îndeamnă să nu renunțăm niciodată, sună bine, dar poate încă te întrebi dacă ea chiar ți se aplică și ție, chiar acum, în situația ta actuală. Isaia voia să se asigure că toți cei care aud acest mesaj de speranță vor ști că da, este pentru absolut oricine. Tocmai de aceea a încheiat profeția astfel:
”Și ostroavele vor nădăjdui în Legea Lui” (În Numele Lui își vor pune nădejdea națiunile, Matei 12:21, KJV).
”Insulele” și ”națiunile” – însemnând oameni de pretutindeni, inclusiv locurile îndepărtate – își vor pune nădejdea în El. Isaia ne reamintea că, deoarece Isus nu renunță, toți – oricine, de oriunde – pot avea speranță.
Acesta este lucrul cel mai minunat la speranță. Se aseamănă cu dragostea lui Dumnezeu – nu se epuizează și nu are limite. Această invitație de a nu da drumul speranței nu a fost doar pentru cei din vremea lui Isaia sau din cea a lui Matei. Este și pentru noi – chiar aici, chiar acum. Dumnezeul care nu renunță niciodată încă strălucește puternic și stă falnic pentru poporul Său care își pune speranța în El. A.W. Tozer făcea următoarea observație despre Dumnezeu: ”Tot ce a făcut El în orice loc poate face și aici; tot ce a făcut în orice alt timp El este dispus să facă și acum; orice a făcut El pentru alți oameni este dispus să facă și pentru noi!”
Speranța este pentru noi toți.
Fii plin de speranță!
În cele din urmă, a-ți pune speranța în Dumnezeu înseamnă să aștepți în liniște. Auzeam spunându-se că speranța este credința la timpul viitor. Înseamnă a crede și a aștepta că Dumnezeu va fi bun cu tine în viitor.
Deoarece Dumnezeu nu a renunțat, putem avea încredere că El va da un suflu nou chiar și celor mai deznădăjduite situații. Lumânările abia pâlpâind pot ajunge să lumineze cu flacără puternică. Trestia zdrobită poate să își întindă din nou vârful spre cer.
Viața întotdeauna îți va oferi suficiente motive să îți pierzi speranța, dar Isaia ne reamintește de un motiv foarte bun pentru a ne ține strâns de ea: Isus este un Dumnezeu care nu renunță niciodată.
Așa că mergi înainte! Reumple-ți inima cu speranță!
Și mai presus de orice: Nu renunța la Dumnezeu!
