După cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, Isaia 55:10
Domnul Hristos caută să reproducă chipul Său în inimile oamenilor; și El face acest lucru prin aceia care cred în El. Scopul vieții de creștin este rodirea — reproducerea caracterului Domnului Hristos în cel credincios, pentru ca acesta să poată fi reprodus în alții.
Planta nu încolțește, nu crește și nici nu aduce roadă pentru sine, ci “ca să dea sămânță semănătorului, și pâine celui ce mănâncă.” Isaia 55, 10. Tot astfel, nici un om nu trebuie să trăiască numai pentru sine. Creștinul este în lume ca un reprezentant al Domnului Hristos, pentru mântuirea altor suflete.
Nu poate exista creștere sau rodire în viața celui care se ocupă numai de el însuși. Dacă L-ai acceptat pe Hristos ca Mântuitor personal, atunci trebuie să uiți de tine însuți și să încerci să ajuți pe alții. Vorbește despre iubirea Domnului Hristos, spune despre bunătatea Lui. Îndeplinește orice datorie ce ți se prezintă. Poartă povara sufletelor în inima ta și, prin toate mijloacele care îți sunt la îndemână, caută să salvezi pe cei pierduți. Pe măsură ce primești Spiritul lui Hristos — spiritul iubirii altruiste și al lucrării pentru alții — vei crește și vei aduce roadă. Roada Duhului se va coace atunci în caracterul tău. Credința ta va crește, convingerile se vor întări, iar iubirea ta va fi făcută desăvârșită. Vei reflecta din ce în ce mai mult chipul Domnului Hristos în tot ceea ce este curat, nobil și plăcut.
“Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, blândețea, înfrânarea poftelor.” Galateni 5, 22-23. Această roadă nu poate pieri niciodată, ci va produce, după felul ei, o recoltă pentru viața veșnică.
”Și când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul.” Domnul Hristos așteaptă cu mult dor să Se manifeste în Biserica Sa. Când caracterul Domnului Hristos va fi în mod desăvârșit reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la Sine ca fiind ai Săi.
Este privilegiul fiecărui creștin nu numai să aștepte, ci și să grăbească venirea Domnului nostru Isus Hristos. Dacă toți aceia care mărturisesc numele Său ar aduce roadă spre slava Sa, cât de repede ar putea fi lumea întreagă semănată cu sămânța Evangheliei. Curând, ultimul mare seceriș ar fi copt, și Domnul Hristos va veni ca să strângă boabele prețioase. Parabolele Domnului Hristos, 67-69
După cum planta prinde rădăcini în pământ, tot așa și noi trebuie să prindem rădăcini adânci în Hristos. Așa cum planta primește razele soarelui, roua și ploaia, tot astfel și noi trebuie să ne deschidem inimile pentru Duhul Sfânt. Lucrarea aceasta “nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, — zice Domnul oștirilor.” Zaharia 4, 6. Parabolele Domnului Hristos, 67
Devoționalul face parte din cartea ”Lift Him Up” de Ellen G. White
Adaptare: Adina Păltineanu