Minți pline cu făgăduințele lui Dumnezeu, 16 septembrie

Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. Romani 10:10.

Potrivit acestui verset, există ceva de crezut, de asemenea ceva de mărturisit. Inima trebuie mai întâi să accepte adevărul așa cum este în Isus. Acesta este fundamentul adevăratei religii. Apoi convingerea de păcat începe să fie simțită; sufletul bolnav de păcat, simțind că are nevoie de un medic, vine la Isus din Nazaret pentru iertare. Pornind la luptă împotriva dușmanului, el se uită la Isus pentru a primi puterea de a rezista ispitei. El veghează la rugăciune și cercetează Scripturile. Adevărurile din Bibliei sunt văzute într-o lumină nouă și intens interesantă, iar Duhul lui Dumnezeu îi descoperă importanța lor solemnă. El studiază viața lui Hristos, și cu cât discerne mai clar puritatea imaculată a caracterului Mântuitorului, cu atât mai puțină încredere are în propria bunătate; cu cât privește mai constant și mai atent pe Isus, cu atât mai puțină perfecțiune descoperă în el însuși. Îndreptățirea lui de sine dispare, iar el cade, cu totul neajutorat și zdrobit, pe Stânca – Hristos Isus. El va fi presat puternic de către ispititor și, uneori, poate avea sentimente de descurajare, fiind tentat să creadă că Dumnezeu nu-l va accepta; dar, crezându-L pe Dumnezeu pe cuvânt și invocând promisiunile Sale sigure, el se împinge prin întuneric în lumina clară a soarelui iubirii lui Hristos.

„Prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” În cazul în care inima este într-adevăr casa de comori a harului și a dragostei lui Hristos, acest lucru va fi exprimat în cuvinte și în purtare. Va exista o atracție constantă către Hristos. Totul va fi pus la încercare; de aceea este nevoie de harul divin, precum și de credință și principii religioase sănătoase. Buzele ar trebui să fie sfințite, astfel încât cuvintele rostite să fie puține și bine alese.

Adesea, cei care declară a fi creștini aduc asupra lor o mare slăbiciune spirituală, insistând asupra încercărilor și nemulțumirilor lor. Nu numai că problema se amplifică prin fiecare repetare, dar  în măsura în care își permit să calce strâmb în acest domeniu în aceeași măsură se separă de Isus. Satana caută să le atragă atenția asupra lor înșiși și să fixeze asupra lor ideea că nu sunt apreciați. Ei încep să se auto-compătimească, să simpatizeze cu ei înșiși și să își piardă credința și încrederea în Isus; și, ca urmare, ei umblă separat de Cel care le cere să își arunce poverile asupra Lui.

Acestora le spunem: Povestiți ce a făcut Dumnezeu pentru voi. Spuneți-i lui Satana că nu vă încredeți în propria voastră neprihănire, ci în neprihănirea lui Hristos. Păstrați mintea plină cu prețioasele făgăduințe găsite în Biblie, iar când Satana va veni ca un potop să vă copleșească, întâmpinați-l cu arma pe care v-a pus-o la dispoziție Cuvântul lui Dumnezeu: „Stă scris”. Acest lucru îi va frânge puterea și vă va da biruința – Historical Sketches, 129, 130.

Devoționalul face parte din cartea  ”Lift Him Up”  de Ellen G. White 

Traducere: Adina Păltineanu

Foto: Mona Antohi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *