Ziua 26 – Auzi și trăiește – partea a treia

Dacă, copiii lui Israel ar fi ascultat numai de Domnul în mod continuu, El le-ar fi asigurat mântuirea. În timp ce ei Îl ascultau, El ar fi luat asupra Sa responsabilitatea de a-i feri de idolatrie și de orice păcat. Așadar, atunci când, în Lege, El spune „Să nu faci”, El nu îți interzice pur și simplu să faci lucrurile despre care se vorbește, ci și să te asigure că nu le vei face decât dacă auzi cu credință, recunoscându-L pe El în ele.

Un lucru nu trebuie pierdut din vedere, și anume faptul că neprihănirea care vine prin auzirea credinței nu este o simplă neprihănire pasivă. Este neprihănirea activă a lui Dumnezeu. Și, mai mult, este tocmai acea neprihănire care este cerută în Zece Porunci, fără nicio excepție. Dacă Îl auzi pe Dumnezeu, trebuie să auzi chiar cuvintele lui Dumnezeu, iar cele Zece Porunci sunt cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit cu propria Sa voce. El nu a spus: „Prima zi este Sabatul Domnului”, ci a spus, „Ziua a șaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeului tău”. Deoarece Dumnezeu nu a poruncit niciodată respectarea primei zile a zile a săptămânii, nu p0ți auzi aceste cuvinte din gura Sa; în consecință nu poți primi viața sau neprihănirea prin respectarea duminicii.

„Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”; „Cine are urechi de auzit, să audă”. Dar „luați seama cum auziți”.

Devoționalul face parte din cartea  ”Living by Faith”  de E. J. Waggoner și A.T. Jones

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *