Apoi era poporul Israel, care toată viața lor au fost în legătură zilnică cu cuvântul Domnului, care se mândreau că sunt „poporul Cărții” și se lăudau cu faptul că ei cunoșteau Cuvântul lui Dumnezeu; și totuși ei nu învățaseră că în cuvânt există puterea de a împlini ceea ce spune cuvântul.
Toată viața lor, acel cuvânt le spusese clar: „Căci, după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” Isaia 55:10, 11.
Natura însăși ținea în mod constant în fața lor lecția că pământul de la sine nu putea produce nimic; umezeala ploii și a zăpezii din cer era cea care dădea naștere mugurilor, și producea fructe.
Și Domnul a spus: „Tot așa și cuvântul Meu”. Așa cum pământul de la însuși nu poate face nimic, tot așa și tu de la sine nu poți face nimic. Și după cum umezeala ploii și a zăpezii din cer face ca pământul să răsară, să înmugurească și să dea roade, tot așa și cuvântul Meu vă va face pe voi să aduceți roadele neprihănirii, spre slava lui Dumnezeu. „Cuvântul Meu, … EL va împlini voia Mea.”
De multe ori, Israel citise acest verset. Și an de an citiseră Cuvântul lui Dumnezeu și își spuseseră: Eu voi face ceea ce spune cuvântul; voi împlini voia Lui.
Și pentru ca să fie siguri că trebuie să facă exact ceea ce a spus cuvântul, ei au separat cuvântul în părți, și fiecare parte a fost împărțită în multe deosebiri fine. Apoi au început să facă pe cont propriu cu sârguință, cu atenție și amănunțit, fiecare specificație a cuvântului.
Adevărat, nicăieri în toate acestea nu au găsit pace, cu atât mai puțin vreo bucurie. Cu toată strădania lor, nu au găsit niciodată lucrurile împlinite. Întotdeauna descopereau că erau departe de a fi făcut ceea ce le spunea cuvântul – atât de departe, încât strigătul disperat al lui Israel era că „dacă o singură persoană ar putea măcar pentru o singură zi să păzească întreaga lege și să nu greșească într-un singur punct – nu, dacă o singură persoană ar putea păzi doar acel singur punct al legii care afecta observarea corespunzătoare a Sabatului – atunci necazurile lui Israel s-ar termina, iar Mesia ar veni în sfârșit.” Dar ei au continuat în continuare să lucreze ca sclavi pe banda rulantă a propriilor lor fapte fără rod – toate din fapte și niciuna din credință; totul despre ei înșiși, și nimic despre Dumnezeu; totul despre ceea ce fac ei, când de fapt nu făceau nimic, și nimic din ceea ce făcea cuvântul însuși, care este singura faptă reală a cuvântului lui Dumnezeu.
Cât de revigorant a fost pentru spiritul lui Isus, în mijlocul lui acestui pustiu steril al lui Israel, să întâlnească un om care descoperit într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu; care știa că atunci când cuvântul a fost rostit, cuvântul însuși va împlini ceea ce a fost spus; și care depindea „numai de cuvânt”. Aceasta era credința. Aceasta i-a deschis viața la puterea lui Dumnezeu. Și rezultatul a fost că în viața lui a fost împlinită voia lui Dumnezeu.
„Cuvântul Meu, … EL [nu tu] va împlini voia Mea.” „Cuvântul lui Dumnezeu … lucrează în voi care credeți.” 1 Tesaloniceni 2:13. Să depinzi de el ca să lucreze în tine ceea ce este bineplăcut în ochii Lui – aceasta este credința. Să cultivi această dependență de cuvânt înseamnă să cultivi credința.
Devoționalul face parte din cartea ”Living by Faith” de E. J. Waggoner și A.T. Jones
Traducere: Adina Păltineanu
