Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată faţă de voi. Efeseni 3:2
Baremul este o valoare sau măsură minimă necesară pentru a se putea desfășura un proces mai departe. Din această perspectivă, textul din Efeseni 3:2 poate fi redat astfel: Baremul necesar pentru a putea discuta mai departe despre relația noastră este ca voi să fi luat cunoștință despre experiența mea cu Dumnezeu în care am primit responsabilitatea de a mă ocupa de salvarea sufletelor voastre. Această răspundere solemnă a mea nu îmi conferă nici un avantaj, în afară de favoarea de a fi păstorul și îndrumătorul vostru spiritual, fapt pe care eu îl consider un har din partea lui Dumnezeu.
Care este lucrul minim necesar pe care trebuie să-l am pentru a-mi putea continua responsabilitatea față de mine și față de cei din jur? Recunosc faptul că Dumnezeu oferă și voința și îndeplinirea lucrurilor care se coroborează pentru salvarea personală și pentru salvarea altora, prin intermediul slujirii mele, dar care este măsura minimă de implicare voluntară în această experiență pentru a face ca experiența aceasta, prin harul lui Dumnezeu să devină efectivă? Care este nivelul minim de voință personală și de efort susținut pentru continuarea experienței mele religioase?