Traversarea Iordanului meu – partea 2

de Don MacLafferty

[Pentru a citi partea 1 – click aici!]

Am avut un „râu de traversat” atunci când ne-am mutat în Canada. Am venit în Lacombe, Alberta, cu mai puțin de o sută de dolari în numerar, și atât. „Râul de traversat”  pentru noi a fost acela că trebuia să găsim imediat un loc de închiriat.

„Să mergem să căutăm o casă de închiriat!”, i-am spus soției mele după câteva zile petrecute cu prieteni amabili. April s-a uitat la mine cu mari semne de întrebare în ochi: „Ce fel de casă căutăm în limita a mai puțin de o sută de dolari?”, m-a întrebat ea.

„Haideți să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să găsim casa pe care El vrea să o avem și apoi să ne încredem că El ne va da și fonduri pentru a o închiria”, i-am propus. Împreună cu April și Jessica am început să căutăm un loc de locuit. Știam că ne mai despărțeau doar câteva săptămâni până la prima zăpadă, așa că găsirea unui loc era prioritatea noastră principală!

În cele din urmă am găsit o căsuță drăguță, care i-a plăcut lui April. Era aproape de școala Jessicăi, de magazinul alimentar, de bancă și de oficiul poștal. „Când vremea se strică, pot ajunge cu ușurință la tot ce am nevoie, chiar dacă drumurile sunt alunecoase”, a spus April. Proprietarul ne-a spus care este chiria lunară și că avea nevoie de aceeași sumă pentru un depozit de garanție. Am rămas stupefiați!

Era un loc mult mai mic decât cel în care locuisem foarte mult timp, dar prețul era mai mare decât eram obișnuiți să plătim. Ne-am rugat, iar Dumnezeu ne-a impresionat că găsisem locul potrivit pentru a locui. Dar de unde urma să facem rost de atâția bani? Nu aveam nici cea mai mică idee.

Am continuat să ne rugăm, iar Dumnezeu ne-a impresionat să pășim în proverbialul Iordan și să-l traversăm! L-am sunat pe proprietar, iar el ne-a spus: „Dacă vreți cu adevărat să închiriați, ar fi bine să vă grăbiți”. „Minunat!” am spus, „Voi veni mâine seară la ora 19:00 pentru a semna actele”.

„Aduceți chiria și depozitul de garanție”, a adăugat proprietarul cu amabilitate. „Da, domnule”, am spus liniștit.

În acea seară, ne-am rugat multă vreme. În dimineața următoare, ne-am rugat și am cerut împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu de a avea grijă de toate nevoile noastre – în special Filipeni 4:19: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească [va îngriji -trad. engleză] de toate trebuințele voastre după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos.”

Dimineață, foarte devreme, m-am dus la o întâlnire de redeșteptare unde urma să vorbesc. Era ora 5:58 dimineața, iar eu mi-am deschis Biblia pe un mic podium, în timp ce oamenii se adunau să se roage. Tocmai mă pregăteam să încep întâlnirea, când a venit la mine un bărbat, m-a apucat de guler și m-a tras afară, pe coridor. Eram în Canada doar de câteva zile. Mintea mea a început să gândească cu repeziciune la ce lucru oribil am fi putut face cuiva, pentru a determina pe cineva să mă tragă în public de guler din timpul unei întâlniri de rugăciune. Eram complet nedumerit.

Bărbatul și-a coborât vocea: „În această dimineață, mergeam prin întuneric în casă pentru a veni la această întâlnire de rugăciune. Când am trecut pe lângă televizor, Dumnezeu m-a impresionat puternic să mă opresc, să-mi bag mâna deasupra televizorului și să iau toți banii pe care îi aveam acolo. Acolo îmi țin banii de pe unde muncesc. Așa că, în întuneric, am luat toți banii care zăceau acolo și i-am băgat în acest plic. Dumnezeu mi-a spus că ai nevoie de ei!”, a spus el în timp ce a scos plicul din buzunar și l-a băgat în buzunarul hainei mele. Apoi, împingându-mă puternic, mi-a spus: „Acum, du-te înapoi acolo și cheamă-ne la redeșteptare. Avem nevoie de ea pe aici!”

Am ajuns acasă și i-am înmânat lui April plicul. Ea l-a deschis și a început să numere. Ochii ei s-au deschis larg: „Uau! După ce i-am returnat lui Dumnezeu zecimea pentru asta, avem suficient pentru a plăti garanția!”

„Minunat!” i-am răspuns. Draga mea soție practică a întrebat încet: „Dar cealaltă jumătate din ceea ce ne trebuie în câteva ore? Mai avem nevoie de chiria pe prima lună”.

„Știu!” i-am răspuns. „Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat depozitul de garanție. Să-L rugăm să ne asigure tot ce avem nevoie”.

În următoarele câteva ore, am verificat cutia poștală pentru a vedea dacă Dumnezeu ne trimisese vreun ban. Nimic. Ne-am verificat mesajele vocale, mesajele de e-mail și mesajele text. Nu era nimic. „Ce ai de gând să faci?”, a întrebat April. „Este timpul să te duci să semnezi actele și să plătești chiria pe prima lună”.

„Am de gând să-mi pun picioarele în Iordan!”, i-am răspuns. Inima îmi bătea cu putere în timp ce am tras la casa de închiriat pentru a mă întâlni cu proprietarul. Am pipăit cu degetul plicul cu jumătate din suma de care aveam nevoie. „Doamne”, am îndrăznit, „poți înmulți acești bani așa cum ai înmulțit cele cinci pâini de orz și cei doi pești. Avem nevoie de ajutorul Tău”.

Am sunat la ușă. Proprietarul mi-a urat bun venit înăuntru și m-a întrebat sec: „Ați adus banii pentru chirie și depozit?”.

Nu puteam să mint. Am răspuns: „Iată banii pe care i-am adus”.

Ne-am așezat la masa din bucătărie. Am așezat plicul cu banii pentru garanție  pe masă și l-am împins încet spre proprietar.

Am urmărit plicul acela ca un șoim. Știam că Dumnezeu avea puterea de a-mi dubla banii. Acesta ar fi un adevărat miracol, mi-am spus în sinea mea. Proprietarul a început să numere banii din plicul meu. Eram nerăbdător să văd cum Dumnezeu avea să despartă apele pentru traversarea râului. Când proprietarul a terminat de numărat  bancnotele de o sută de dolari care ar fi plătit garanția, s-a oprit. S-a uitat în plic după restul banilor. Nu mai era nimic.

M-a privit drept în ochi, fără să zâmbească. Aștepta explicația sau scuza mea pentru că am adus doar jumătate din necesar. Nu am tresărit și nici nu am scos vreun cuvânt. „Ei bine”, a întrebat el, „Asta e tot ce ai adus?”

„Da, domnule! Este tot ce am adus”, i-am răspuns.

„Hmmmm.” S-a uitat fix la teancul singuratic de bancnote insuficiente de o sută de dolari. „Să-ți spun ceva. O să iau asta ca depozit de garanție și poți avea prima lună de chirie gratuită. Hai să semnăm contractul de închiriere”.

Nu puteam să semnez mai repede! Am traversat râul nostru, iar Dumnezeu a despărțit apele!

Don este un discipol al lui Isus, soț al lui April de peste 30 de ani, tată al lui Jason, Julie și Jessica și fondator/președinte al In Discipleship. Dumnezeu a mișcat inima lui Don pentru a-i chema pe tineri și bătrâni la o renaștere zilnică cu Isus. El mobilizează bisericile și școlile pentru a se asocia în echiparea părinților pentru a-și face copiii ucenici și a-i pregăti pentru misiune. Această mărturie a fost împărtășită inițial pe site-ul TimeToGetReady.org

 

 

Articol preluat de pe site-ul Revival and Reformation

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *