329 – Obnubilare

Isaac îmbătrânise și ochii îi slăbiseră, așa că nu mai vedea. Geneza 27:1

Obnubilarea sau obnubilația este o stare de suferință în care capacitățile senzoriale și cognitive sunt diminuate, iar deciziile pot da un anumit grad de eroare. O asemenea perioadă de incapacitate temporară nu este cea mai recomandată pentru a lua decizii importante, dar Isaac se temea de un ramolisment mai accentuat de aceea s-a grăbit să transmită binecuvântarea patriarhală fiului său Esau care era flebețea lui. În ciuda faptului că Dumnezeu Își spusese părerea asupra acestui lucru, obnubilarea de moment a lui Isaac s-a suprapus cu preferințele sale personale printre care și preferințele alimentare. Astfel că patriarhul s-a decis să meargă până la capăt în acțiunea sa personală.

Chiar dacă nu știm cum ar fi rezolvat Dumnezeu criza dreptului de întâi născut, acest lucru nu trebuia să îi determine pe Rebeca și Iacov să recurgă la scenariul rușinos de a-L ajuta pe Dumnezeu să nu se irosească binecuvântarea patriarhală. Din punct de vedere al legalității transferului dreptului de întâi născut, intenția testatarului aste cea care dă valoare legală tranzacției, iar substituția lui Iacov nu avea nici o putere în a împiedica acest lucru. Nu știm de ce a ales Dumnezeu să treacă peste acest detaliu și să-Și împlinească planul administrând în felul Lui lucrurile și folosind pur și simplu chiar și greșelile oamenilor pentru scopul Său.

Doamne, ține-mi simțurile sub controlul și sub îndrumarea Ta, iar când puterile și discernământul mă lasă, fii Tu Persoana abilitată de mine, Cel care să iei deciziile în locul meu spre slava Ta. Amin!

Versiunea audio:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *