Motive de rugăciune 21 august

Pot totul în Hristos care mă întărește. Filipeni 4:13

Cu toții vom avea momente când nu vom mai vrea să continuăm, când vom vrea să renunțăm, când totul din noi strigă „renunță”. Ocaziile când Satana caută să ne distrugă nu durează decât câteva momente. Chiar atunci când nu mai vedem nici un rug care arde fără să se mistuie, când nu mai avem nici o viziune a Canaanului, nici o voce blândă și liniștită, să nu ne oprim, să mergem mai departe. Suntem in mijlocul războiului. Kilometrii de la mijlocul cursei sunt cei mai grei. În mijlocul bătăliei, făgăduințe ca acestea :”Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți” (Exod 14:14) sau „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume, ești al Meu” (Isaia 43:1) ne vor ajuta să suportăm momentele cele mai grele și vom ieși biruitori.

Motive rugăciune în acest Sabat:

  1. să aducem jertfa noastră de mulțumire pentru ce a făcut Dumnezeu pentru mine, pentru familia mea, pentru cei pentru care ne-am rugat.
  2. pentru cei bolnavi. Vă aduc noi cazuri care necesită mijlocirea noastră: pentru fr. Grigore Tudoran, care a fost investigat cu cancer, este inoperabil pentru moment, a început chimioterapia. Să ne rugăm și pentru soția lui care are nevoie de susținere, mai ales că și sănătatea dânsei este fragilă. Mulțumim Domnului pentru Alma. Situația ei a devenit din nou normală. Ea rămâne în continuare în spitalul din Fundeni unde continuă tratamentul pentru ncerca. Ne rugăm pentru ea, pentru Dana din Italia, Dana S, Carmen, Denisa, ina, Lum Al inița, Oana Ga/.briela, și Ioana, Livia, Stelian, Lidia Dragomir, Vasile Mitruț, cei la pastorul ATI, Romeo Miandy care era la reanimare, Ilinca, pentru o viitoare mămică care intubați are probleme să păstreze sarcina. Domnul să-Si reverse îndurarea asupra fiecăruia dintre ei, să aibă parte de mângâierea și vindecarea Lui.
  3. pentru prezența Duhului Sfânt in momentele de închinare din bisericile noastre in acest Sabat, pentru pastorii noștri să fie inspirați, pentru tinerii și copiii noștri să aibă parte de un Cuvânt care să-i zidească in Hristos. Să ne rugăm pentru tinerii care nu mai frecventează biserica, care s-au depărtat de Hristos. O mamă ne cere disperată să ne rugăm pentru Alin care a luat-o pe un drum greșit.

Împlinește, Doamne, încă odată făgăduința Ta și față de această generație, de a ne trimite Duhul Sfânt, Mângâietorul, care să rămână cu noi și să ne conducă la biruința finală! Amin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *