269 – Pagubă

Și dacă ți-a adus vreo vătămare sau îți este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea. Filimon 18

Scrisoarea lui Pavel către Filimon constituie o bijuterie literară care ne dă o idee suplimentară despre frumusețea caracterului unui om al lui Dumnezeu. În pasajul ales pentru această meditație este vorba despre daunele produse de Onisim pentru care a ajuns la închisoare. Aflat la închisoare acest tânăr cunoaște pe cineva care vine din altă lume decât lumea măruntă în care se învârte el.

În lumea lui Onisim regula este să nu te prindă și să nu se prindă stăpânul. În lumea lui Pavel regula este să faci totul ca pentru Dumnezeu, chiar și atunci când nu te vede nimeni (dintre oameni). Orele de plictiseală cronică ale temniței pot fi ocazia optimă pentru gânduri să se reculeagă și să se restructureze. Onisim face descoperirea. Pentru toți cei aflați sub condamnare, Cineva a plătit paguba. Dar Pavel de ce mai era la închisoare dacă nu mai era dator nimănui, nici chiar lui Dumnezeu? Pavel era acolo pentru obiecțiuni de credință. El nu dorea să acorde închinare altcuiva decât lui Dumnezeu care îl mântuiește. Pentru acest lucru trebuia să sufere detenția. Dar dacă tot se afla acolo, ce minunat este că cei aflați cu el puteau participa la o evanghelizare pe care nu ar fi putut-o prinde altfel. Apostolul știe să folosească orice ocazie pentru a-și împlini misiunea.

Întorcându-ne la prejudiciul produs de Onisim, ar fi fost o soluție ca întors din închisoare să muncească pentru a acoperi paguba adusă lui Filimon. Dar harul pe care îl propovăduiește Pavel funcționează altfel, fără plată. Acest lucru nu înseamnă că nu plătește nimeni. Pavel preia responsabilitatea financiară a proaspătului său convertit, adoptat ca fiu spiritual.

Ce efecte sunt așteptate pentru Onisim? Se va simți îndatorat față de Dumnezeu și față de Pavel și nu-i va ajunge viața să procedeze și el cu alții la fel. Acesta este de fapt resortul funcțional al credinței. Dar pentru Filimon, cum lucrează oferta lui Pavel, mai ales că el are grijă să îi respecte dreptul de proprietate și de decizie? Modelul de sacrificiu al lui Pavel poate determina o decizie de iertarea datoriei lui Onisim și primirea lui înapoi ca și când nu ar mai datora nimic. Acesta este mecanismul neprihănirii prin credință. Consecința este o perpetuă gratitudine față de Dumnezeu și față de semeni.

2 comentarii

  1. Niță Carmen Georgeta

    Ce minunat ! Acum știu de ce Dumnezeu a lucrat ca eu să am în continuare pensie:să pot ajuta și pe alții, căci este un dar de la Dumnezeu!AMIN!

    1. ionbuciuman

      Mă bucur că această meditație a fost cuiva de folos. Minunat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *