228 – Halucinație

Când L-au văzut ei umblând pe mare li s-a părut că este o nălucă și au țipat. Marcu 6:49

Ucenicii credeau că au o halucinație, dar nu era așa. Halucinația este o iluzie despre un lucru, ființă sau fenomen care nu există, dar pe care subiectul îl percepe ca și când ar fi real, cu tot ce implică această suferință, pentru că halucinația este o formă de suferință. Ucenicii vedeau o realitate pe care nu o puteau accepta. Experiența lor de cunoaștere nu putea admite ca cineva să se sustragă de la forța gravitației și să poată umbla pe apă. Și totuși, când Cel care umbla pe apă le-a vorbit nu au avut altă variantă decât să creadă că umblarea pe ape este o realitate a credinței.

Petru nu mai avea nici o halucinație când a dorit și el să meargă pe apă. Acum avea însă o altă problemă: credința. Atâta timp cât a avut credință, a reușit să leviteze deasupra apei, când i s-a terminat credința, a început să se scufunde. Credința lui a durat câteva secunde, incredibil. Ne-am fi așteptat ca prezbiterul să facă dovada unei credințe serioase și puternice, dar, asta este. Credința sa era numai în parte reală, restul era o halucinație.

Există o serie de factori halucinogeni în ce privește viața spirituală. Din punctul acesta de vedere laodiceanul este bolnav de tot. El are iluzia că este bogat, că arată bine și că vede bine lucrurile, dar Martorul credincios îl trage de mânecă spunându-i că trăiește un episod paradoxal, are o halucinație. Îndreptățirea de sine este un factor halucinogen. În realitate credinciosul din Laodiceea este falimentar, jerpelit și miop rău. Din fericire, există un remediu pentru suferința neînchipuită a contemporanului: Hristos și fondul Său de ajutorare și intervenție rapidă. Ca și ucenicilor speriați, Același ne spune nouă somnoroșilor: luați de aici tot ce trebuie ca toate lucrurile să fie bine și să meargă bine. Succes!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *