Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Geneza 2 :18
Omul n-a fost făcut să trăiască în singurătate; el trebuia să fie o ființă sociabilă. Fără un tovarăș, frumusețea peisajului și desfătarea activității din Eden nu putea să ofere adevărata fericire. Chiar legătura strânsă cu îngerii nu putea satisface dorința sa, nevoia de simpatie și tovărășie. Nu era nimeni de aceeași natură cu el, o persoană pe care să o iubească și să fie iubit.
Dumnezeu Însuși i-a dat lui Adam un tovarăș. El i-a făcut ajutorul „potrivit pentru el”, un ajutor care să-i corespundă, unul care era potrivit să fie tovarășul său și care putea fi una cu el în iubire și simpatie. Eva a fost creată dintr-o coastă luată de la Adam, aceasta însemnând că ea nu trebuia să-l controleze, să-l stăpânească pe el, care era capul, dar nici să fie călcată în picioare ca fiind inferioară, ci să stea lângă el ca fiind egali, să fie iubită și ocrotită de el. O parte din om, oase din oasele lui și carne din carnea lui, ea era cel de-al doilea eu al său, înfățișând strânsa unire și atașamentul plin de afecțiune ce trebuie să existe în această relație. „Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește și îl îngrijește”. Efeseni 5, 29…
Dumnezeu a fost Acela care a oficiat prima căsătorie. Astfel, această instituție Îl are ca întemeietor pe Creatorul universului. „Căsătoria să fie ținută în toată cinstea” (Evrei 13, 4); ea a fost unul dintre primele daruri pe care le-a dat Dumnezeu omului și este una dintre cele două instituții pe care, după căderea în păcat, Adam le-a luat dincolo de poarta Paradisului. Când principiile divine sunt recunoscute și urmate în această relație, căsătoria este o binecuvântare; ea ocrotește curăția și fericirea neamului omenesc, satisface nevoile sociale ale omului și îi înalță natura fizică, intelectuală și morală.
Legătura familială este cea mai strânsă, mai gingașă și mai sfântă din câte există pe pământ. A fost destinată să fie o binecuvântare pentru omenire. Și este o binecuvântare ori de câte ori legământul căsătoriei este încheiat cu înțelepciune, în frică de Dumnezeu și luând în considerație în același fel răspunderile acestuia.
Devoționalul face parte din cartea ”The Faith I Live By ” de Ellen G. White.
Traducere și adaptare: Adina Păltineanu
