Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu”. 2 Corinteni 9:7
Nu numai că ar trebui să dăm cu credincioșie lui Dumnezeu zecimile noastre, care sunt ale Lui, ci ar trebui de asemenea să aducem o sumă în trezoreria Sa ca dar de mulțumire. Să-I oferim Creatorului nostru cu bucurie primele roade din toate bogățiile Sale — cele mai alese bunuri materiale, cea mai bună și cea mai sfântă slujire.
Domnul cere ca darurile să fie oferite la perioade regulate, fiind astfel stabilit, încât dăruirea să devină obicei, iar generozitatea înțeleasă ca fiind o datorie creștină. Inima, o dată deschisă printr-un dar, nu trebuie să aibă timp să se răcească prin egoism și să se închidă înainte ca următorul să fie oferit. Izvorul trebuie să curgă neîncetat, păstrând astfel deschis canalul prin acte de generozitate.
Contribuțiile cerute de la evrei pentru scopuri religioase și de binefacere se ridicau chiar la un sfert din veniturile lor. S-ar fi putut aștepta ca o așa grea impunere asupra poporului să-l aducă la sărăcie, dar ascultarea cu credincioșie de aceste rânduieli era, din contră, una din condițiile bunăstării lor.
Nu mărimea darului hotărăște dacă Dumnezeu îl va primi sau nu, ci motivația inimii, spiritul de recunoștință și dragostea pe care o exprimă. Cei săraci să nu aibă impresia că darurile lor sunt prea mici pentru a se ține seama de ele.
Micile sume economisite prin fapte de sacrificiu vor face mai mult pentru dezvoltarea lucrării lui Dumnezeu, decât vor face darurile cele mai mari dar care n-au cerut lepădare de sine.
Nu există nimic prea prețios pentru noi pentru a dărui lui Isus. Dacă Îi restituim talanții pe care ni i-a încredințat spre păstrare, El ne va da și mai mult. Fiecare efort pe care îl facem pentru Hristos va fi răsplătit și fiecare sarcină pe care o îndeplinim în Numele Lui va sluji spre fericirea noastră.
Devoționalul face parte din cartea ”The Faith I Live By ” de Ellen G. White.
Traducere și adaptare: Adina Păltineanu
