Împăratul a dat poruncă lui Aşpenaz… să-i aducă vreo câţiva din copiii lui Israel de neam împărătesc şi de viţă boierească, nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului şi pe care să-i înveţe scrierea şi limba haldeilor. Daniel 1:3-4
Caracterul profetului Daniel a fost remarcabil. El a fost un exemplu strălucit de ceea ce poate ajunge omul când e unit cu înţelepciunea lui Dumnezeu. O scurtă istorisire a vieţii acestui bărbat Sfânt al lui Dumnezeu ni s-a lăsat ca un raport încurajator pentru aceia care aveau să fie chemaţi mai târziu să sufere cercări şi ispite.
Când poporul Israel, regele, nobilii şi preoţii lor au fost duşi in captivitate, patru dintre ei au fost aleşi ca să slujească la curtea împăratului din Babilon. Unul dintre aceştia era Daniel, care încă de timpuriu dădea dovadă că va ajunge pe viitor la o destoinicie însemnată. Aceşti tineri, erau cu toţii de viţă domnească şi sunt descrişi ca „nişte tineri fără cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să slujească în casa împăratului” Daniel 1, 4.
Preţuind talentele superioare ale acestor tineri captivi, împăratul Nebucadneţar a hotărât să-i pregătească spre a li se da locuri de seamă în împărăţia sa. şi pentru ca ei să poată fi în totul destoinici a sluji la curtea împărătească, după obiceiul oriental, ei trebuiau să fie învăţaţi limba haldeilor şi să fie supuşi, timp de trei ani de zile, la disciplină fizică şi intelectuală.
Tinerii din această şcoală nu numai că erau primiţi la palatul imperial, dar se luaseră măsuri ca ei să mănânce din mâncărurile şi să bea din vinul care se servea la masa împăratului…
Printre alimentele servite la masa împăratului era şi carnea de porc şi alte mâncăruri de carne care erau declarate ca necurate de legea lui Moise şi din care evreilor le era interzis în chip lămurit să mănânce. Aici Daniel s-a găsit în faţa unei cercări aprige. Să rămână oare credincios învăţăturilor părinţilor săi cu privire la mâncare şi băutura, să jignească pe împărat şi să-şi piardă poate nu numai locul, ci chiar şi viaţa, sau să nesocotească poruncile Domnului şi să păstreze favoarea împăratului, asigurându-se astfel de mari avantaje intelectuale şi cele mai măgulitoare perspective lumeşti?
Daniel n-a şovăit. El s-a hotărât să rămână statornic în integritatea sa oricare ar fi urmările. El „s-a hotărât în inima lui să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul” Daniel 1, 8… El şi-a făcut din Dumnezeu tăria lui şi temerea de Dumnezeu era continuu înaintea lui, în toate faptele vieţii lui. – Sfințirea Vieții, p.18-20.
