Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi”. Evrei 2:11
Meditând însă cu răbdare şi cu încredere umilită la Isus, care a fost străpuns pentru fărădelegile noastre şi care a purtat durerile noastre, vom putea învăţa să călcăm pe urmele Sale. Privind mereu la El, vom fi preschimbaţi în asemănarea Sa divină. Și când această lucrare va fi săvârşită în noi, atunci nu vom mai pretinde că suntem neprihăniţi prin noi înşine, ci vom înălţa pe Isus Hristos şi vom sprijini sufletele noastre neputincioase numai pe meritele Sale.
Mântuitorul a condamnat întotdeauna îndreptăţirea de sine. El a învăţat pe ucenicii Săi că cea mai înaltă religie este aceea care se dă pe faţă într-un spirit blând şi liniştit. El îi sfătuieşte să facă faptele lor bune în tăcere, nu pentru etalare, nu cu gândul de a fi lăudaţi sau onoraţi de oameni, ci spre onoarea lui Dumnezeu, aşteptând să fie răsplătiţi în lumea viitoare. Și că dacă ei săvârşesc fapte bune spre a fi lăudaţi de oameni, atunci nu vor primi nici o răsplătire de la Tatăl lor ceresc.
Hristos a învăţat pe urmaşii Săi să nu se roage ca să fie auziţi de oameni. „Ci tu, când te rogi intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui Tău care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti” (Matei 6, 6). Asemenea cuvinte ieşite de pe buzele lui Hristos, ne arată că El nu priveşte cu mulţumire acel fel de evlavie, atât de obişnuit printre farisei. Învăţăturile Sale, rostite de pe Muntele Fericirilor, arată că faptele de binefacere trebuie să fie săvârşite cu nobleţe şi că serviciile divine răspândesc cel mai bun miros, atunci când sunt împlinite într-un spirit lipsit de pretenţie, într-un mod blând şi umilit. Gândurile curate sfinţesc fapta.
Adevărata sfinţire înseamnă supunere deplină faţă de voinţa lui Dumnezeu. Cugetele şi sentimentele de răzvrătire sunt atunci biruite, iar glasul lui Isus trezeşte o nouă viaţă, care pătrunde întreaga fiinţă. Aceia care sunt cu adevărat sfinţiţi nu-şi vor pune propria lor părere ca măsură a dreptăţii sau nedreptăţii… Adevărata sfinţire este o lucrare zilnică, ce durează o viaţă întreagă. Aceia care se luptă cu ispitele zilnice, biruind pornirile lor păcătoase şi stăruind după sfinţenia inimii şi a vieţii, nu ridică nici o pretenţie îngâmfată de sfinţenie. Ei flămânzesc şi însetează după neprihănire. Păcatul pare în ochii lor peste măsură de păcătos…
Cei cu adevărat neprihăniţi, care iubesc pe Dumnezeu din sinceritate şi se tem de El, poartă veşmântul neprihănirii lui Hristos, atât în zile bune, cât şi în strâmtorare. – Sfințirea vieții, p. 8-11
