Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. 1 Ioan 2:6
Ioan a fost un învăţător al sfinţeniei şi, în epistolele sale către biserică, el a stabilit reguli sigure pentru conduita creştinilor. „Oricine are nădejdea aceasta în El”, scria el, „se curăţeşte, după cum El este curat”. „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus”. (1 Ioan 3, 3; 2, 6.) El a învăţat că creştinul trebuie să aibă inima şi viaţa curate. El n-ar trebui să fie niciodată mulţumit cu o mărturisire de credinţă goală. După cum Dumnezeu este sfânt în sfera Sa, tot aşa şi omul căzut, prin credinţa în Hristos, trebuie să fie sfânt în sfera lui…
Sfinţirea bisericii este ţinta urmărită de Dumnezeu în toată purtarea Sa faţă de poporul Său. El i-a ales din veşnicie, pentru ca să fie sfinţi. El a dat pe Fiul Său să moară pentru ei, pentru ca ei să poată fi sfinţiţi prin ascultare de adevăr, dezgoliţi de cea mai mică urmă de egoism. Din partea lor, El cere o lucrare personală, o predare personală. Dumnezeu poate fi onorat de către aceia care mărturisesc a crede în El numai dacă ei sunt asemenea chipului Său şi sunt conduși de Spiritul Său. Atunci, ca martori pentru Mântuitorul, ei pot face cunoscut ceea ce a făcut harul divin pentru ei.
Adevărata sfinţire vine prin punerea în practică a principiului iubirii. „Dumnezeu este iubire; şi cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el”. (1 Ioan 4, 16.) Viaţa aceluia în a cărui inimă dăinuieşte Hristos va da pe faţă o evlavie practică. Caracterul va fi curăţit, înălţat, înnobilat şi glorificat. Învăţătura curată se va contopi împreună cu lucrările neprihănirii, preceptele cereşti se vor întreţese cu practicile sfinte…
Mireasma iubirii noastre faţă de semenii noştri este aceea care dezvăluie iubirea noastră pentru Dumnezeu. Răbdarea în slujire este factorul care aduce odihnă sufletului. Prin muncă umilă, plină de râvnă şi credincioşie este dezvoltată bunăstarea lui Israel. Dumnezeu îl susţine şi întăreşte pe acela care este binevoitor să urmeze calea lui Hristos.
Sfințirea nu este dobândită printr-o fericită străfulgerare a sentimentelor, ci este rezultatul unei continue morţi faţă de păcat şi al unei neîntrerupte trăiri pentru Hristos. Relele nu pot fi îndreptate şi nici schimbări nu pot fi săvârşite în caracter prin sforţări slabe, făcute din când în când. Noi vom birui numai printr-un efort îndelung şi stăruitor, cum şi printr-o disciplină aspră şi o luptă dârză. În nici o zi nu ştim cât de crâncenă va fi lupta a doua zi. Atâta timp cât domneşte Satana, avem de supus eul şi de învins păcate obişnuite; atâta timp cât va dăinui viaţa, nu va fi loc de oprire şi nici punct pe care, atingându-l, să spunem: Am atins desăvârşirea. Sfinţirea este rezultatul ascultării unei vieţi întregi. – Faptele Apostolilor, p. 559-561.
