Noi suntem desăvârșiți în Hristos – 3 martie

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. 1 Ioan 1:9

Când cel păcătos vede un crâmpei din frumuseţea inegalabilă a Domnului Isus, păcatul nu i se mai pare atrăgător, pentru că el îl contemplă pe Cel Dintâi dintre zecile de mii, pe Acela care este întru totul vrednic de iubit. Din experienţa personală, el înţelege puterea Evangheliei, al cărei plan vast este egalat doar de valoarea scopului ei.

Avem un Mântuitor viu. El nu se află în mormântul cel nou al lui Iosif. El a înviat şi S-a înălţat la cer pentru a fi înlocuitorul şi Garantul fiecărui suflet care crede… Cel păcătos este îndreptăţit prin meritele Domnului Isus, iar acest lucru înseamnă că Dumnezeu recunoaşte desăvârşirea răscumpărării plătite pentru om. Faptul că Domnul Hristos a fost ascultător chiar până la moarte de cruce este o garanţie că Tatăl îl acceptă pe păcătosul care se pocăieşte. Prin urmare, să ne permitem noi să avem o experienţă care oscilează între îndoială şi credinţă, între credinţă şi îndoială? Domnul Isus este garanţia că Tatăl ne acceptă, Noi beneficiem de favoarea lui Dumnezeu nu datorită vreunui merit al nostru, ci datorită credinţei noastre în „Domnul, Neprihănirea noastră”.

Acum, Domnul Isus Se află în Sfânta Sfintelor, intrând în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi. Acolo, Hristos nu încetează să-şi prezinte poporul, clipă de clipă, ca fiind desăvârşit în El. Totuşi faptul că suntem reprezentaţi în acest fel înaintea Tatălui nu trebuie să ne facă să ne imaginăm că putem să abuzăm de mila Sa şi să devenim neglijenţi, indiferenţi şi plini de îngăduinţă de sine. Domnul Hristos nu este un slujitor al păcatului. Noi suntem desăvârşiţi în El, acceptaţi în Cel Preaiubit, numai dacă rămânem în El prin credinţă.

Prin propriile fapte bune nu vom putea să atingem niciodată desăvârşirea. Cel care îl priveşte pe Isus prin credinţă îşi respinge propria neprihănire. El se vede pe sine ca fiind nedesăvârşit, îşi vede pocăinţa ca fiind insuficientă, îşi consideră cea mai puternică credinţă ca fiind doar o slăbiciune, sacrificiul lui cel mai costisitor ca fiind sărăcăcios, şi se apleacă în umilinţă la piciorul crucii. Totuşi o voce îi vorbeşte din scrierile Cuvântului lui Dumnezeu. Cu uimire, el aude solia: „Voi aveţi totul pe deplin în El”. Ca urmare, în sufletul lui este o pace deplină. El nu mai trebuie să lupte pentru a găsi vreo vrednicie în sine, vreo faptă meritorie prin care să obţină favoarea lui Dumnezeu.

Când priveşte la Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii, el găseşte pacea lui Hristos, deoarece în dreptul numelui său este scrisă iertarea, iar el primeşte Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Voi aveţi totul pe deplin în El”. (Coloseni 2, 10.) Cât de greu este ca omul, care s-a obişnuit multă vreme să cultive îndoiala, să înţeleagă acest mare adevăr! Dar ce pace aduce sufletului, ce viaţă plină de putere! – The Signs of the Times, 4 iulie 1892. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.