Adevărații urmași respectă Legea lui Dumnezeu – 4 februarie

Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. 1 Ioan 3:4

Dorința după o religie ușoară, care nu cere luptă, nici lepădare de sine, nici despărțire de nebuniile lumii, a făcut din doctrina mântuirii și numai prin credință o învățătură populară; dar ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Apostolul Iacov spune: „Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască?… Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită…. Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință” (Iacov 2, 14-24).

Mărturia Cuvântului lui Dumnezeu este împotriva acestei învățături înșelătoare a credinței fără fapte. Acea credință care pretinde favoarea cerului fără să împlinească acele condiții pe baza cărora se oferă harul nu este credință, ci o încumetare; căci credința adevărată își are temelia în făgăduințele și prevederile Scripturilor…

Săvârșirea unui păcat cunoscut aduce la tăcere mărturia glasului Duhului și des-parte sufletul de Dumnezeu. „Păcatul este călcarea Legii.” Și „oricine păcătuiește calcă Legea nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut” (1 Ioan 3, 6). Deși Ioan, în epistolele sale, zăbovește atât de mult asupra dragostei, nu ezită totuși să descopere adevăratul caracter al acelei clase de oameni care pretind că sunt sfințiți, în timp ce trăiesc călcând Legea lui Dumnezeu. „Cine zice: «Îl cunosc» și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos și adevărul nu este în el. Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită” (1 Ioan 2, 4.5).

Iată proba mărturisirii de credință a oricărui om. Nu putem socoti pe nimeni sfânt fără să-l aducem la măsura singurului nivel de sfințire al lui Dumnezeu, în cer și pe pământ. Dacă oamenii nu simt povara Legii morale, dacă tratează cu ușurință și subapreciază preceptele lui Dumnezeu, dacă încalcă una din cele mai mici din aceste porunci și îi învață pe oameni așa, nu vor avea nici un preț în ochii Cerului și putem ști că pretențiile lor n-au nici o temelie.

Iar pretenția de a fi fără păcat este dovada că acela care pretinde aceasta este departe de a fi sfânt. Aceasta se datorează faptului că acesta nu are o concepție adevărată cu privire la curăția infinită și la sfințenia lui Dumnezeu sau cu privire la ceea ce trebuie să devină pentru a ajunge asemenea caracterului Său; pentru că nu are o concepție adevărată cu privire la curăția și la frumusețea fără egal ale lui Isus, cu privire la răutatea și gravitatea păcatului, se poate socoti un om sfânt. Cu cât mai mare este distanța dintre el și Hristos și cu cât sunt mai nepotrivite concepțiile lui despre caracterul Său divin și cerințele Sale, cu atât mai neprihănit pare el în propriii ochi. – Tragedia Veacurilor, p. 472, 473.

Neprihănirea descoperită în viața Sa este ceea ce L-a făcut deosebit față de lume. – The Upward Look, p.303.

Devoționalul este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.